Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM Vâlcea îşi prezintă lotul la meciul cu Petrolul

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 15 august 2007 ·

CSM Vâlcea îşi va prezenta noul lot de fotbalişti şi noua conducere tehnică în pauza meciului amical de sâmbătă contra Petrolului Ploieşti, care va avea loc la baza sportivă a Oltchimului, de la ora 11.00. Organizatorii acestui eveniment se străduiesc să pună totul la punct în timp util, pentru ca iubitorii fotbalului vâlcean să aibă parte de un spectacol frumos. „Vom încerca să organizăm şi un program artistic pentru spectatorii care sperăm că vor veni în număr mare să vadă noul lot al formaţiei. Nu este exclus să schimbăm şi ora de disputare a partidei, poate vom juca seara. Până sâmbătă este posibil să apară la echipă un mijlocaş cu experienţă“, a spus directorul sportiv al grupării din Zăvoi, Jean Turmacu. Prezentarea va fi făcută de cunoscutul om de radio vâlcean Vali Conea. Fotbaliştii „încorporaţi“ până acum de CSM Vâlcea sunt: Rusandu, Mindileac (portari), Vişa, Cercel, Moldovan, Cumpănaşu, Sima, Stanca, Ionescu, Mocioacă, Cilean (fundaşi), Melcea, Onofrei, Ekwalla, Mandea, Vlăduţi, D. Şerban, Dandea, Calvin, Trăistaru, N. Popescu (mijlocaşi), Radovanivik, Vidakovic, Bucă şi Zoicaş (atacanţi). Astăzi, de la ora 11.00, CSM Vâlcea va disputa un nou joc amical în compania celor de la FC Sibiu, la baza sportivă „Oltchim“. În prima partidă, disputată la Sibiu, elevii lui Marian Bondrea s-au impus fără prea mari probleme, după golurile marcate de Vişa şi Vidakovik. Juniorul Cruceru a plecat de la formaţia vâlceană, Minerul Motru şi CSM Vâlcea neajungând la un acord cu privire la un eventual transfer.

„Vâlcea nu are lot de promovare“ Fostul portar al vâlcenilor, Florin Pampea, plecat la Internaţional Curtea de Argeş, nu crede că echipa CSM se poate implica în lupta pentru promovare, punctând totodată faptul că nu se împacă nici cu ideea că Dacia Mioveni evoluează în Liga I.

„Când mă uit la meciurile din Liga I mor de ciudă, în locul Daciei Mioveni puteam

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 26 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 24 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 41 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 40 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 41 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°