Dupa indelungi proteste, asteptari si dezbateri, Guvernul a adoptat în sedinta de marti 7 august, majorarea valorii punctului de pensie cu cinci procente de la 1 septembrie. Astfel, prin aceasta decizie, valoarea unui punct de pensie va creste de la 396,2 lei cat este in prezent, la 416 lei. Majorarea pensiilor se va face din bugetul asigurarilor sociale si se va aplica atît pensionarilor din sistemul asigurarilor sociale, cat si agricultorilor, acestia urmand sa beneficieze de o dublare a punctului de referinta in calcularea pensiilor. Directorul executiv al Casei Judetene de Pensii Mures, Ileana Morent, ne-a declarat ca intr-adevar incepand cu data de 1 sptembrie valoarea punctului de pensie va fi majorata de la 396.2 lei cat este in prezent la 416 lei. "Aceasta va fi o majorare generala de care vor beneficia toti pensionarii, cu exceptia categoriei agricultorilor carora li se va aplica un alt sistem".
De aceasta crestere a punctajului pentru activitatea desfasurata în agricultura, vor beneficia circa 940.000 persoane, reprezentând:
a) persoanele beneficiare de doua categorii de pensii din sistemul asigurarilor sociale al agricultorilor, caz în care punctajul majorat se acorda doar pensiei de urmas din agricultura;
b) persoanele beneficiare ale unei pensii proprii de agricultor si ale unei pensii proprii stabilite în fostul sistem al asigurarilor sociale de stat cu categorii de pensii diferite, caz în care punctajul majorat se acorda pensiei proprii de agricultor;
c) persoanele beneficiare ale unei pensii proprii de agricultor, ale unei pensii de urmas agricultor si ale unei pensii de urmas stabilite în fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, caz în care punctajul majorat se acorda pensiei proprii de agricultor si pensiei de urmas de agricultor. Numarul pensionarilor care se regasesc in aceste situatii este de cca 285.000 persoane