La mijlocul anilor ‘90, România nu figura pe harta imobiliară a Europei. Ca în poveşti, „fata săracă“ s-a transformat într-o „prinţesă“, curtată de o mulţime de investitori străini. Fiecare se manifestă conform culturii sale de business. Fata a apărut pe ringul afacerilor prin anii ‘95-’97, timidă, stângace şi prost îmbrăcată. Ce caută şi asta pe-aici? - s-au întrebat „prinţesele“ din Polonia, Ungaria sau Cehia
La mijlocul anilor ‘90, România nu figura pe harta imobiliară a Europei. Ca în poveşti, „fata săracă“ s-a transformat într-o „prinţesă“, curtată de o mulţime de investitori străini. Fiecare se manifestă conform culturii sale de business.
Fata a apărut pe ringul afacerilor prin anii ‘95-’97, timidă, stângace şi prost îmbrăcată. Ce caută şi asta pe-aici? - s-au întrebat „prinţesele“ din Polonia, Ungaria sau Cehia. Fata noastră a avut, totuşi, farmec (o fi umblat cu farmece?): în următorii ani, piaţa imobiliară (căci despre ea e vorba) a atras toată „floarea cea vestită“ a cavalerilor... de real-estate.
Austriecii au devenit printre cei mai apropiaţi... companioni, orientându-se, în general, spre investiţiile în sedii de birouri şi centre comerciale. Sumele alocate de investitorii austrieci se ridică până acum la peste trei miliarde de euro. Grupul Immoeast a alocat aproape o treime din resursele sale financiare pe anul 2007 numai pentru România. În general, investitorii austrieci sunt meticuloşi, sobri şi iau deciziile după calcule laborioase.
Investitorii israelieni au apărut pe piaţa noastră cam în aceeaşi perioadă cu austriecii, simţind oportunitatea unor randamente excepţionale. „Israelienii au o înclinaţie mare spre profit. Mai bine spus, vor să fie siguri, nu 100%, ci 150%, că nu vor pierde, şi pentru asta speculează orice moment din piaţă“, spune Simon
