APETIT De la un an la altul, vânzările de vehicule cu tracţiune integrală din România sunt tot mai mari, trendul ascendent fiind susţinut atât de apetitul românilor, cât şi de creşterea numărului de modele nou-intrate pe piaţă. Sunt mari, puternice şi, de cele mai multe ori, urâte. Ocupă mult spaţiu şi consumă destul de mult. În oraşe sunt greu de manevrat, iar pe şosele înspăimântă colegii de trafic. Acestea sunt câteva dintre aspectele, considerate de unii �
APETIT De la un an la altul, vânzările de vehicule cu tracţiune integrală din România sunt tot mai mari, trendul ascendent fiind susţinut atât de apetitul românilor, cât şi de creşterea numărului de modele nou-intrate pe piaţă.
Sunt mari, puternice şi, de cele mai multe ori, urâte. Ocupă mult spaţiu şi consumă destul de mult. În oraşe sunt greu de manevrat, iar pe şosele înspăimântă colegii de trafic. Acestea sunt câteva dintre aspectele, considerate de unii şoferi negative, iar de alţii pozitive, care caracterizează aşa-numitele vehicule Sport Utility. Din punctul de vedere al comercianţilor însă, SUV-urile sunt pur şi simplu o mare afacere.
În prima jumătate a acestui an, în România au fost comercializate 7.431 de automobile din clasa SUV (Sport Utility Vehicle), cu 66,1% mai multe decât în perioada similară a lui 2006. În acelaşi timp, piaţa totală de autoturisme a înregistrat şi ea o creştere importantă, de 24,6%, cu mult sub avansul SUV-urilor. De altfel, în ultimii ani, tendinţa de creştere a acestui segment de piaţă a fost tot mai accentuată. În 2005, cota de piaţă a vehiculelor de teren era de 3,5%, iar un an mai târziu nu mai puţin de 4% dintre autoturismele comercializate în România erau din clasa SUV.
Importatorul Hyundai Auto România consideră că SANTA FÉ oferă echilibrul just între calitate, per