Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infuzia de frunze de portocal combate apatia

Publicat in Adevarul, miercuri 15 august 2007 ·

Apatia este o stare depresivă, de indiferenţă faţă de tot ce ne înconjoară. Această afecţiune, frecventă în secolul nostru, marcat de stres, face victime în rândul femeilor şi al Apatia este o stare depresivă, de indiferenţă faţă de tot ce ne înconjoară. Această afecţiune, frecventă în secolul nostru, marcat de stres, face victime în rândul femeilor şi al bărbaţilor, în egală măsură.

Susan Nolen-Hocksema, autoarea unei cărţi dedicate acestui subiect, consideră că depresia este de două ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi. "Bărbaţii, spune autoarea, au tendinţa să fie mai puţin legaţi de sentimente decât femeile şi sunt mai puţin interesaţi să vorbească despre ele.

De aceea percepem depresia ca fiind nemasculină", a explicat specialista. Când sunt deprimate, femeile obişnuiesc să povestească ceea ce le deranjează, în timp ce bărbaţii se orientează spre găsirea unei soluţii.

Păducelul şi păpădia sunt calmante excelente.

Medicii şi fitoterapeuţii caută în continuare remedii pentru vindecarea bolii. Astfel, fitoterapeuţii recomandă ceaiuri care s-au dovedit eficiente. Infuzia din flori şi frunze tinere de păducel (o linguriţă de plantă la o cană; la aceasta se adaugă o linguriţă de miere).

Din această infuzie se consumă 3 căni pe zi.

O altă recomandare: decoctul de păpădie obţinut din 50 g de plantă uscată la un litru de apă. După ce fierbe timp de două minute, ceaiul se va ţine acoperit timp de 10 minute. Din acest decoct se beau 3 căni pe zi.

Şi infuzia din frunze de portocal a dat rezultate foarte bune (o linguriţă de plantă uscată la 250 g apă. Se consumă 3 ceşti pe zi).

De asemenea, un amestec alcătuit din angelică, mentă, valeriană, în părţi egale, reprezintă un calmant excelent. Din acest amestec se pune o linguriţă la o cană de 200 ml. Se beau două căni, zilnic. La aceste ceaiuri, medicul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul Mediului semnează Memorandum-ul pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov

Mediafax acum 25 minute
În contextul poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°