Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Delfinul" se intoarce in mare

Publicat in Jurnalul, miercuri 15 august 2007 ·

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă, afirmă că unicul submarin al Marinei Militare, "Delfinul", va ieşi iarăşi in larg după mai bine de zece ani căt a fost legat la chei. Potrivit contraamiralului de flotilă, submarinul este absolut necesar pentru antrenarea echipajelor de pe fregate şi corvete. Totodată, şeful Forţelor Navale anunţă două proiecte majore de achiziţii, care se vor derula pănă in 2012.

Astfel, vor fi achiziţionate vănătoare de mine şi patru corvete, necesare pentru a indeplini obiectivele puse de NATO: siguranţa căilor de comunicaţii din punct de vedere al luptei contra minelor şi apărarea impotriva submarinelor.

Jurnalul Naţional: Forţele Navale ale Romăniei au fost primele care au trecut la folosirea de militari profesionişti. Puteţi face un prim bilanţ al prezenţei acestora in Marina Militară?

Contraamiral de flotilă Dorin Dănilă: Am fost intr-adevăr structura care a finalizat prima profesionalizarea forţelor. Chiar din decembrie 2004 forţele noastre au fost total profesionalizate, renunţăndu-se la militarii in termen. Mă refer mai ales la anumite specialităţi precum scafandri, radiotelegrafişti, pentru că perioada stagiului militar era insuficientă pentru pregătirea lor. Cursurile de pregătire pentru anumite specialităţi se pot duce dincolo de doi şi chiar cinci ani. Tocmai de aceea a fost nevoie ca unele dintre structuri să le incadrăm cu militari care anterior făcuseră armata. Ulterior, o dată cu profesionalizarea totală a Forţelor Navale, am reuşit să incadrăm şi să ţinem la nivelul cerut militarii voluntari.

Aţi avut probleme cu recrutarea profesioniştilor?

Problemele care au apărut sunt legate de zona in care a trebuit să recrutăm aceşti oameni. In zona Constanţa, spre exemplu, cererea n-a fost atăt de mare, in schimb, la Tulcea, Brăila, zone care şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu explică de nu vrea ca România să trimită trupe în Ucraina, „ci firme, companii”

HotNews acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, afirmă că România are puţine efective militare şi „în general, trupele de menţinere a păcii nu se iau din statele vecine”. „Nu trupe aş vrea să trimit în Ucraina, ci firme

Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei de 30 milioane euro. Curtea de Apel a decis achitarea sau încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor

Ziare.com acum 45 minute
Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare dictată de instanța de fond în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani. Curtea de Apel București a de

DNSC avertizează asupra unei campanii phishing în desfăşurare, atribuită grupării Konni asociată cu actorii statali nord coreeni / Cum funcţionează atacul / Infractorii cibernetici folosesc inclusiv Dropbox sau GoogleDrive / Recomandări

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, miercuri, asupra unei campanii phishing în desfăşurare, atribuită grupării nord coreene Konni. Atacatorii urmăresc infectarea iniţială a utilizatorilor vizaţi prin ataşarea unor fiş

Germania aprobă un ajutor militar de 3 miliarde de euro pentru Ucraina. Liderii Uniunii Europene vor discuta cum va continua sprijinul pentru ucraineni

Ziare.com acum 31 minute
Guvernul demisionar al Germaniei a aprobat eliberarea a încă 3 miliarde de euro sub formă de ajutor militar pentru Ucraina în acest an, după ce parlamentarii germani au votat în favoarea unei reforme fiscale. Decizia, considerată un progres semnific

Turcia A fost arestat Primarul Istanbulului, principalul opozant al președintelui Erdogan. „Sute de polițiști au venit la ușa mea“

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri dimineața, potrivit anturajului său, în timp ce mass-media locale citează o anchetă pentru corupție drept motiv

RAR: 4 din 10 mașini verificate în 2024 nu ar fi trebuit să circule: Multe aveau defecțiune majore și periculoase

Wall-Street.ro acum 4 ore
Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 89.520 de vehicule la nivelul întregii ţări şi au constatat că 40,01% aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au

A murit Vasile Simionaș, cel care a fost antrenor și la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Fotbalul românesc este din nou în doliu, după ce s-a stins din viață, la vârsta de 74 de ani, fostul antrenor Vasile Simionaș, cel care a pregătit-o în carieră și pe Farul Constanța, în anul 2000. Clubul nostru anunță cu regret trecerea în neființă

Kelemen Hunor, despre cheltuielile făcute de Iohannis: Exagerat de mari. Beneficii pentru România nu prea există

G4Media acum 2 ore
Cheltuielile făcute de fostul preşedinte Klaus Iohannis cu zborurile externe sunt exagerat de mari, iar beneficiile pentru România nu prea există, a declarat, miercuri, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres. Întrebat la Parlament cum

Cine este Lucian Romașcanu, propunerea României pentru Curtea Europeană de Conturi

Adevarul acum 44 minute
Lucian Romașcanu, fostul ministru al culturii, actual președinte al CJ Buzău și purtător de cuvânt al PSD, este propunerea României pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi.

Remus Pricopie a sesizat organele de anchetă cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri de către Călin Georgescu

Ziua Constanta acum o ora
Rectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, Remus Pricopie, a anunțat că a sesizat miercuri organele de anchetă penală cu privire la săvârșirea infracțiunii 'de fals în înscrisuri', de către Călin Georgescu, potrivit unei postăr

Vremea

București
acum

mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

12°
mie.

1°/12°
joi

2°/13°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°