În viaţa reală, Jane Seymour, alias dr. Quinn, Medicine Woman, joacă un rol pe care nu mulţi şi l-ar dori: este o „vecină de coşmar”. Oamenii care locuiesc în aceeaşi zonă cu vedeta sunt atât de nervoşi, încât au anunţat că îi vor face o vizită la sfârşitul săptămânii. Cu alte cuvinte, vecinii pregătesc un marş la casa de la ţară a actriţei. Seymour, în vârstă de 56 de ani, i-a enervat pe localnici după ce a reuşit să obţină autorizaţia pentru a da petreceri la casa din St Catherine’s Court, din apropiere de Bath, în Anglia. Vecinii susţin că o zonă cu reşedinţe de categoria I nu este indicată pentru „petreceri destrăbălate”. În plus, s-au săturat de petrecăreţii care le strică mereu liniştea.
Din iunie, de când a primit autorizaţia, tot felul de camioane circulă pe strada cu o singură bandă din apropierea reşedinţei actriţei, ceea ce a provocat îngrijorare în privinţa siguranţei, dar şi a legalităţii afacerii în care s-a lansat Seymour. În consecinţă, pe lângă marşul de protest, vecinii vor să predea autorităţilor o petiţie cu sute de semnături, în speranţa că vedetei îi va fi retrasă autorizaţia de a organiza petreceri la castel. Jane Jones, în vârstă de 53 de ani, care locuieşte chiar lângă casa lui Seymour, povesteşte că oamenii s-au săturat să fie ignoraţi de actriţă. „Dacă Jane ar fi vorbit cu oamenii şi le-ar fi explicat care sunt intenţiile ei, câte evenimente intenţionează să organizeze, poate aceştia s-ar fi împăcat cu ideea şi ar fi acceptat situaţia.
Dar ea ignoră scrisorile noastre şi nu răspunde la uşă. Sunt vecinii absenţi care ne fac viaţa un iad”, spune femeia. Jane Seymour a cumpărat casa în 1984, după ce a filmat producţia pentru televiziune Jamaica Inn. Impresionanta proprietate a atras foarte multe celebrităţi, inclusiv formaţia Radiohead care şi-a filmat acolo mare parte din albumul „OK Computer”. Jane Seymour şi soţul ei locuiesc