O carte nu demult apărută - De la culture en Amérique de Frédéric Martel, Gallimard, 2006 - devine, pe zi ce trece, unul dintre cele mai puternice argumente pentru zdrobirea acelei prejudecăţi idioate după care, în America, cultura aparţine unei elite restrînse şi foarte bogate, în vreme ce masa consumă ca un erbivor indolent produse culturale kitsch, cultură "diet", butaforică şi rezumată ca pentru imbecili. Prejudecata aparţine, evident, celor care nu au văzut în viaţa lor înghesuiala din marile muzee americane, celor care nu ştiu că în America numărul spectatorilor strînşi în cele peste 125 de teatre de operă e comparabil cu numărul spectatorilor care merg la fotbal şi celor care nu ştiu cam cît e tirajul obişnuit al unui mare scriitor, peste Ocean. Cartea lui Frédéric Martel este, desigur, extrem de importantă în dinamica relaţiilor franco-americane, căci ea vorbeşte francezului de rînd, individ încărcat de asemenea prejudecăţi despre "omologul" său de peste Atlantic. Nu e mai puţin adevărat, nici americanul de rînd nu are o părere strălucită despre francez. Cum, în cele două dintre cele mai puternice şi solide democraţii ale lumii, politica externă, firesc, e direct influenţată de pulsul cetăţii, cartea lui Frédéric Martel este o importantă contribuţie la cunoaştere şi, în cele din urmă, la diluarea complexului de superioritate european, în general. Cartea apare odată cu schimbările majore ale elitei politice franceze şi cu noul aer, proaspăt şi binevenit, care străbate spiritul politicii franceze, în raport cu Statele Unite.

Ca orice lucru de pe această lume, America văzută de aproape este foarte diferită de ceea ce se vede de la distanţă. Doar filozofii francezi ai secolului al XVIII-lea ne-au învăţat că "perspectiva creează fenomenul", nu? De departe, unii, tot mai puţini, văd un vis frumos, de linişte prosperă, de libertate şi de relaxare. De apro