Compania Flavus Investiţii SRL este proprietarul uzinei Tractorul SA din 10 august, dată la care a achitat suma cu care a câştigat licitaţia organizată în urmă cu o lună pentru achiziţia activelor viabile ale uzinei braşovene de tractoare. Termenul final până la care putea fi achitată suma de 77 de milioane de euro, la care se adaugă TVA-ul pentru bunurile mobile (în total aproximativ cinci milioane de euro) era de 15 august, dar, potrivit lui Silviu Savin, asociat în cadrul companiei Flavus Investitţii SRL, banii au fost viraţi către conturile lichidatorului Casa de Insolvenţă Transilvania cu cinci zile mai repede.
Tractoare – peste 12 luni
Potrivit lui Savin (foto dreapta), compania va începe realizarea unui studiu de fezabilitate „care va sta la baza unui business-plan amănunţit”, durata acestuia urmând să fie de aproximativ şase luni. După această perioadă va fi pornit procesul de restructurare a producţiei, durata acestei etape urmând să fie de şase luni. „Producţia nu va începe decât după această perioadă. Din experienţa noastră ştim că este altceva când priveşti o societate din exterior şi altceva când începi studii amănunţite”, a mai spus Savin.
De altfel, Flavus Investiţii a început să angajeze personalul preluat de lichidatorul Casa de Insolvenţă Transilvania (aproximativ 100 de persoane).
10.000 de tractoare
Asociaţii Flavus Investiţii SRL au anunţat că în cel puţin patru ani, producţia la Tractorul SA are putea fi de 10.000 de tractoare anual, având în vedere că în România există o cerere de tractoare de 15 - 16.000 de tractoare pe an. Compania vizează producţia de tractoare în nume propriu sau chiar împreună cu un partener strategic, în acest moment purtându-se discuţii cu patru – cinci fabricanţi mondiali de tractoare, singura companie care a recunoscut aceste „tatonări” fiind Mahindra&Mahindra, un concern