Am corectat recent lucrari de literatura romana pentru concursul de titularizare pe post a profesorilor din citeva judete ale Transilvaniei (plus Banatul), concluziile fiind mai degraba amare decit optimiste: conformism ideatic si banalitate stilistica, lipsa de personalitate si stereotipii insuficient asimilate cu toptanul, plus o multime de greseli de ortografie sau de acord (!!!) in textele de examen (!!!) ale unor oameni pregatiti sa predea ortografia si gramatica generatiilor mai tinere.
Tema – o contextualizare istorica si literara a operei lui Mihail Sadoveanu, insotita de o analiza aplicativa si comentarea unui citat aproape clasic din exegeza postbelica – s-a dovedit a fi indeajuns de ambigua pentru a stimula cenusiul de gindire si frazele patriotarde, luate parca din recuzita Romaniei Mari. Am citit, astfel, sute de lucrari in care se spunea ca transhumanta este unul dintre... miturile fundamentale ale culturii romane, cu aparitie inevitabila in Miorita, de unde Sadoveanu se si inspira, sau ca baltagul este simbolul punitiv al justitiarului taranesc, de confectionarea caruia Vitoria Lipan se ingrijeste scrupulos inainte de a porni sa-si caute sotul si de a profita de ocazie pentru a-si initia fiul.
Citeva lucrari, razlete – dintr-un vraf de sute... – aminteau de mitul lui Isis si Osiris, si una singura pomenea numele lui Al. Paleologu. Tot una singura contesta si citatul exegetic din clasicul in viata pe care-l veneram cu totii, precizind ca, pur si simplu, se afla alaturi de adevar, prin supralicitarea structuralista a fictionalizarii in raport cu adecvarea mai complexa a textului literar la istorie si contemporaneitate; celelalte lucrari faceau, cuminte, tamiieri respectuoase in fata unor cuvinte sprintare si a numelui aproape divin al celui care le asternuse pe hirtie, paragrafele critice fiind, in treacat fie spus, indeajuns