Emil Dorian
Cartile au ramas neterminate,
Jurnal 1945 – 1948
Editura Compania, Bucuresti, 2006, 438 p.
Centrul de interes al jurnalului lui Emil Dorian, radiografie a unui timp tulbure pentru Romania, 1945-1948, cade asupra framintarilor comunitatii evreiesti „filmate“ dinlauntrul ei, pe fundalul „tranzitiei“ societatii romanesti de la dictatura antonesciana, pronazista, la o alta dictatura, inca neinstaurata, prevalindu-se de atit de elastica frazeologie a „democratiei“: stalinismul. Nu putem intelege aceste framintari, daca nu luam in considerare o stare de spirit speciala, specifica supravietuitorilor: fara 23 august 1944, populatia evreiasca n-ar mai fi existat.
„Daca refaci, mai ales, capitolul de viata de dupa incheierea razboiului, te trezesti cu un dar nevisat, viata, care trebuia sa amuteasca intr-un gilgiit de singe, undeva, pe un cimp inghetat. Si apoi te intrebi ce sa faci cu ea…“, noteaza Emil Dorian la sfirsitul lui ’45. Care sint datele ecuatiei? Mai intii – segmentele care intra in compozitia populatiei. Cele mai importante sint mica burghezie, in expectativa – intelectuali, negustori, functionari –, gravitind in jurul lui Filderman, si sionistii de toate orientarile. Cel de-al doilea segment cistiga vizibil teren din motive politice „internationale“ si psihologice, interne. Un alt segment este al fostilor deportati, oameni care si-au pierdut familia, agoniseala de-o viata, fara acoperis deasupra capului, haine, loc de munca. in afara cercului se situeaza o categorie foarte subtire: ilegalistii, combatanti in miscarea de rezistenta antifascista, discipoli ai unei utopii sociale, care, pentru moment, le tine loc de realitate. Pentru ei, pentru „internationalismul proletar“, din care se reclama, singurul criteriu de interes este „clasa“. Nu realizeaza, nu vor sa realizeze ca, subteran, atit populatia evreiasc
