Povestea Cenuşăresei e revoltător de adevărată. Când ai în casă o făptură al cărei farmec îţi poate aduce în prag nobleţea unui prinţ, o acoperi cu zdrenţe. Când ai alături o fiinţă al cărei caracter rafinat îţi poate deschide uşile celor mai alese societăţi, o ignori neruşinat. Când frumuseţea neasemuită a uneia dintre fiicele tale vrăjeşte chiar şi zânele, tu etalezi cum numai ştiinţa prostiei poate urâţenia sulemenită a celorlalte. Da, povestea Cenuşăresei e revoltător de adevărată şi se derulează într-un anonimat patetic chiar pe străzile Cetăţii Banilor. Cenuşăresele Craiovei: trecem zilnic pe lângă ele şi prin ignara noastră atitudine trimitem o flegmă groasă drept în ochii frumuseţii. Prima dintre Cenuşărese: de mai bine de 155 de ani păzeşte un colţ de stradă, vizavi de Facultatea de Medicină, numele ei fiind casa Vrăbiescu. Nu ştiu câţi dintre cei care trec zilnic prin faţă au observat frumuseţea impresionantă a acestei clădiri. De altfel, nici nu e uşor să recunoşti stilul arhitectural de provenienţă franceză a unei faţade mâncate de cariile neglijenţei locatarilor. La numărul 100 de pe Calea Unirii această clădire-cenuşăreasă împrăştie în jur valuri de aristocraţie care zboară nefericit peste creştetele trecătorilor. Eleganţa nu este molipsitoare, dovadă fiind şi monstrul de dată mai recentă ridicat chiar peste drum. Altă clădire-cenuşăreasă este situată pe strada Amaradiei - casa Ghizdăvescu de la numărul 23. Deşi dantelăria faţadei stă să cadă, farmecul arhitectural nu a pierit, însă ai nevoie de o doză puternică de imaginaţie pentru a intui frumuseţea ce-ţi stă în faţa ochilor. Mai în centru, chiar peste drum de Universitate, clădirea care găzduieşte la parter un faimos bar studenţesc are aspectul unei domniţe al cărei chip îngeresc a început să fie mâncat de lepră. Buboaie mari şi uscate de tencuială stau atârnate de pereţii exteriori, feroneria balcoa