In numarul din august al revistei Idei in dialog, dl Bogdan Cristian Iacob analizeaza semnificatia Raportului Comisiei Tismaneanu si reactiile generate de acest document, printre care si unele care imi apartin. Articolul dlui Iacob pare bine informat si, formal, are o inalta tinuta academica. in realitate, cel putin in anumite pasaje, articolul e plin de inadvertente si sofisme de un nivel intelectual foarte redus.

Dl Iacob ilustreaza reactiile „gresite“ fata de Raport prin doua „cazuri“, al lui Gabriel Andreescu si al meu. Dupa parerea dumnealui, noi am fi uitat ca Raportul a „oficializat si institutionalizat discursul de responsabilizare a spatiului public prin intermediul asumarii trecutului si a recunoasterii criminalitatii si ilegitimitatii regimului comunist in intreaga sa existenta istorica“. Ignorind sau trivializind acest fapt, se pare ca noi (printre altii, daca am inteles bine) ne situam intr-o zona a „obturarii si opacizarii memoriei“.

Dl Iacob ignora, astfel, el insusi faptul ca simpla declarare a caracterului criminal si ilegitim al regimului comunist este doar un act simbolic. Atita timp cit nu e acoperit de un efort real si semnificativ de intelegere si asumare a comunismului, acest act simbolic are doar o importanta simbolica redusa. Or, exact acesta era principalul meu repros la adresa Raportului, ca el insusi nu ajunge la o intelegere/asumare suficient de profunda si de coerenta a ceea ce a insemnat comunismul in Romania, si atunci nu are cum sa functioneze ca impuls in acest sens pentru altii. De altfel, ideea ca un text de condamnare a comunismului de 665 de pagini, dezarticulat, stufos si incoerent ca structura si ton (respectiv complet ilizibil pentru nespecialisti) ar putea avea ca efect „responsabilizarea spatiului public“ mi se pare cel putin hazardata.

Dl Iacob imi reproseaza ca, in ultimul meu artic