De cînd ţin această rubrică, de cîţiva ani, nu am scris niciodată despre vreo emisiune de la OTV. În primul rînd, am considerat că m-aş coborî prea mult. Şi asta nu că aş fi eu nu ştiu ce domnişoară de pension, care are nevoie să i se aducă sărurile dacă dă de scene hard-core. Am scris despre tot felul de mizerii, cu care nu ar fi meritat să-mi pierd vremea şi, totodată, să irosesc timpul eventualilor cititori, dar să scriu despre OTV mi s-ar fi părut chiar prea de tot. Aş fi avut impresia că-mi bat joc de mine şi de cititori propunînd un astfel de subiect. În al doilea rînd, OTV e un post pe care nu-l urmăresc (într-o vreme îl scosesem chiar din lista de canale presetate ale televizorului). Am văzut de cîteva ori ce se întîmplă acolo şi nu mi-a mai trebuit. Am continuat să mă ţin departe de acest post, chiar şi cînd mi-a fost recomandat de amici sau de oameni pe care-i stimez. "Mă uit să văd pînă unde poate merge aberaţia" - îmi ziceau ei. "Nici nu ştii ce spectacol al absurdului şi al penibilului pierzi. E de-a dreptul fascinant!" Ei bine, îmi pare rău, dar nici aşa nu am putut fi convins. Ştiu că aberaţia poate să ajungă foarte departe, că practic nu există limită, aşa că nu îmi propun să-i urmăresc traiectoria. Nu ţin să mă încarc cu toate lăturile lumii acesteia, îmi sînt de ajuns cele pe care nu le pot evita. Pe de altă parte, îi suspectez pe oamenii fini care se uită cu orele la OTV de un soi de masochism - lucru de care, iarăşi, nu mă simt atras.

Desigur, publicul de bază al OTV-ului nu este compus din aceşti oameni (ei reprezintă excepţia de la regulă), ci din indivizi fără pregătire, analfabeţi media, care trăiesc în mizerie şi au în consecinţă un grad mare de frustrare. OTV-ul reproduce mediul lor mizer, cu scandaluri suburbane, cu fiinţe deformate fizic şi moral, cu abolirea oricărei urme de bun-gust sau de bun-simţ. Ei se identifică cu persona