Se stie: nordicii au descoperit societatea perfecta. Logic, chiar in arta nordica putem descoperi o critica a acestei societati perfecte. Un bun exemplu este coproductia norvegiano-islandeza Omul-problema (Den Brysomme mannen, 2006) de Jens Lien. Cum vara nu este prea generoasa cu cinefilii autohtoni, cei care au scapat filmul la TIFF 6 n-ar trebui sa-l mai rateze si la distribuirea sa in circuitul cinematografic.
Un barbat de vreo 40 de ani asteapta in statia de metrou, alaturi de un cuplu de tineri care se saruta mecanic. Atunci cind se apropie trenul, barbatul se arunca in fata sa. Flash-back: acelasi barbat, Andreas (Trond Fausa Aurvaag), soseste, cu un autobuz misterios, intr-un oras la fel de misterios. Primeste imediat o locuinta, o slujba de rutina si bani de cheltuiala, apoi isi gaseste rapid o partenera, ba chiar doua. insa totul e prea frumos ca sa nu existe si ceva putred in aceasta „minunata lume noua“, in care toate zimbetele sint fortate, iar toate lacrimile... scuze, lacrimi nu prea exista. Aici, fericirea nu este un drept, ci o obligatie sociala, iar cei care nu se conformeaza – si nu se sinucid – sint „reeducati“ de pastratorii ordinii, omniprezentii barbati in salopete, sau, daca recidiveaza, sint expulzati (singura cale de a parasi urbea altfel decit cu picioarele inainte). in oras nu vezi picior de copil, mirosurile mai exista doar in amintirile oamenilor, mincarurile nu au nici un gust, iar alcoolul consumat in exces afecteaza doar stomacul, nu si creierul. Aflat initial in postura intrusului, Andreas reuseste sa se integreze in comunitate, insa, atunci cind realizeaza ca in grupul din care face acum parte sentimentele sint doar de fatada, decide sa-si ia viata.
Ne reintoarcem astfel la scena de la inceput. Este primul moment in care Jens Lien, care pina acum crease meticulos o lume credibila, terifianta tocmai prin nor
