Academicianul Stefan Niculescu a impus fara ostentatie un model de compozitor, de profesor, de vorbitor si de om al condeiului in care se regasesc standarde renascentiste. Stefan Niculescu este de mult timp un nume important al vietii muzicale europene. Ginditor, creator nutrit de energiile traditiilor neinvechite prin trecerea secolelor, nutrit si de adevaratele izbinzi ale experimentelor veacului al XX-lea, academicianul Stefan Niculescu a impus fara ostentatie un model de compozitor, de profesor, de vorbitor si de om al condeiului in care se regasesc standarde renascentiste. Rigoarea studentului constiincios, talentat, absolvent al Institutului de Constructii si al Conservatorului de muzica, inspiratia cu care a inventat un univers sonor fundamentat pe forme si expresii ce par stranii, dar se umanizeaza pe masura ce te apropii de ele, spirit lucid, avid de intrebari care pot detecta sau nu raspunsurile (si de aceea ramin cu atit mai interesante) il plaseaza pe Stefan Niculescu intr-o pozitie spre care mintile tinere (ori vesnic tinere) se pot orienta oricind.
Domnia sa face parte din generatia compozitorilor si muzicologilor romani care si-au terminat studiile in anii premergatori sau imediat dupa disparitia fizica a lui George Enescu (1955) - prima generatie care a elaborat studii temeinice despre opera enesciana. Ii amintesc acum doar pe Adrian Ratiu, Pascal Bentoiu, Myriam Marbe, Clemansa Firca, Gheorghe Firca.
Pe plan componistic, Stefan Niculescu a privilegiat tehnica eterofoniei, prin care doua sau mai multe voci inceteaza, la un moment dat, sa cinte la unison aceeasi melodie, angajindu-se pe trasee melodice si structuri de ritm diferite. Totul petrecindu-se simultan. Este o practica obisnuita in culturile arhaice europene si din afara continentului nostru. Dupa veacuri multe in care compozitorii traditiilor culte tot mai "noi" au ignorat-o, etero
