* Radu Paraschivescu, Bazar bizar, Editura Humanitas, 2007.
Acum, după dispariţia lui Gheorghe Crăciun, din cei optsprezece scriitori ai desantului optzecist, doar patru mai scriu şi mai contează în proză: Mircea Cărtărescu, Cristian Teodorescu, Ioan Lăcustă şi Constantin Stan. Iar dintre aceştia, primii doi mai scriu proză scurtă, un gen revigorat, pentru puţină vreme, în anii â80, astăzi cu totul strivit de audienţa romanului. Iar asta în ciuda faptului că cel mai mare succes comercial românesc din ultimele decenii a fost un volum de proză scurtă: De ce iubim femeile, şi deşi avem cîţiva autori de proză scurtă foarte buni: inclasabilul Radu Cosaşu, risipitorul Tudor Octavian, fermecătoarea Adriana Bittel, mai tinerii Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu şi Bogdan Suceavă, furaţi acum de roman, şi maestrul genului la noi, mult prea discretul Răzvan Petrescu.
Ultimul venit în familia selectă a "prozatorilor scurţi" este Radu Paraschivescu, ale cărui prime două romane au cusurul de a fi fost publicate într-o perioadă în care literatura nu stîrnea cine ştie ce interes. Radu Paraschivescu a renunţat, din păcate, puţin cîte puţin, la meseria de traducător (a făcut o treabă extraordinară traducînd din Virginia Woolf, Julian Barnes, William Burroughs, Salman Rushdie, Jim Crace ş.a.), a început să scrie editoriale pe teme sportive, cronici TV, apoi cronici ale traducerilor (cele mai bune de la noi) şi, odată cu Ghidul nesimţitului şi cu antologia de perle Fie-ne tranziţia uşoară!, şi-a cîştigat, dincolo de respectul breslei, şi notorietatea de masă. Pentru cei care au citit Fanionul roşu, volumaşul care aduna cîteva istorii reprobabile din lumea sportului, talentul de prozator al lui Radu Paraschivescu nu e o surpriză, deşi scriitorul se exersează, de data aceasta, într-unul dintre cele mai dificile genuri ale literaturii.
"Bazarul bizar" este România
