In urma cu doua zile, s-au produs doua avarii la conductele de distributie a apei potabile ale Regiei Autonome Judetene de Apa Canal (RAJAC) Iasi. Prima avarie a avut loc in zona Copou, la intersectia bulevardului Carol I cu strada Oastei, iar cea de-a doua a aparut in strada Nisipari, din Platou Aviatie. Desi avaria din Copou s-a produs in jurul orei 18.00, echipajele RAJAC au intervenit abia la orele 20.00. "Noi am aflat de aceasta avarie abia la ora 19.30 si de aceea echipele noastre au intervenit asa de tarziu", a sustinut Ion Savin, purtatorul de cuvant al Regiei iesene. Masurile luate in timpul interventiei au fost reducerea presiunii si izolarea conductei pentru a minimaliza pierderile, urmand a se interveni in dimineata zilei de ieri pentru remediere.
Astfel, a fost intrerupta furnizarea apei potabile pe strazile Penes Curcanu, Aurora, Victor Babes, Vascauteanu, Aleea Copou, Turcu, Titu Maiorescu si Bulevardul Carol. Ieri dimineata, RAJAC a facut trecerea pe o alta retea de distributie a apei potabile, pentru a fi reluata furnizarea apei potabile pe strazile afectate. In urma acestei masuri, furnizarea apei potabile a fost reluata pe majoritatea strazilor, mai putin pe Aleea Copou. "Echipele noastre depun eforturi sustinute pentru ca in jurul orelor 13.00 sa fie reluata distributia si in aceasta zona", a declarat Savin.
In ceea ce priveste avaria de pe strada Nisipari, furnizarea apei va fi intrerupta pentru consumatorii de pe strazile Aviatiei, 7 Oameni, Avionului, Locotenent Popovici, Locotenent Caranda, Motilor, Capitan Protopopescu, Aeroportului, Porumbului, Calarasi, Ceahlau, Margine, Obreja, Nisipari si Mistretului. "Avariile s-au produs datorita vechimii conductelor, de peste 70 de ani, din zonele respective. Daca este necesar, conducta va fi inlocuita, daca nu, o vom carpi", a sustinut Ion Savin, purtatorul de cuvant al RAJAC.