Inundatiile de ultima ora ne fac sa plonjam rapid in irealitatea imediata. Absurdul de zi cu zi transformat in firesc si naturalete. in lumea lui „viceversa“ orice este posibil si devine „aiurea-n tramvai“: nu am inteles niciodata subtilitatea acestei expresii. De ce nu aiurea-n caruta, aiurea-n lume sau capatul satului unde se arunca gunoaie cu vrednicia cu care se curatau piersicii si prunii de poamele lor.

Mai ales daca nu sint ale tale. Spiritul civic si cei sapte ani de acasa, care acum lipsesc, vor fi obligatorii pentru reinventarea traiului in comun in mijlocul unor societati europene. Orice semnalizare cu cod galben sau portocaliu, ceea ce in limbajul serviciilor meteorologice inseamna ca este de rau si ar fi bine sa nu se stea cu bratele incrucisate, devine pe la noi mai degraba prilej de meditatie decit de munca si responsabila actiune. Orice pas, gest intreprins inainte de dezastru pentru a salva macar o parte din bunuri si pentru a micsora proportiile unui dezastru iminent sint clasate cu intelepciunea de bodega ce ne caracterizeaza: „Lasa, bre, ca a mai plouat pe la noi… S-o indura bunul Dumnezeu si de data asta… Asta e, mai adu una mica, Gogule…!“. Lipsa de discernamint si de responsabilitate individuala se conjuga de minune cu cea colectiva.

Iar de aici pina la drame sau tragedii iscate din „Las’ ca ne descurcam noi…“, e doar un pas. Cum este posibil – iata ca este cu asupra de masura! – sa avem accidente cu numar incredibil de morti si raniti care puteau fi evitate prin simple gesturi de prudenta. Si tot asa, exemplele culese din ce prezinta televiziunile devin sugestive. Iresponsabilitate incredibila, nesimtire la limita absurdului. Orice apsoara curgatoare sau cvasiinexistenta prin debitul ei saracacios devine locul de colectare a tuturor gunoaielor si resturilor posibile si imposibile. La sat, ca si la oras, lejeritatea c