Am realizat de curînd o temă la Dilema veche despre implicarea şi rolul intelectualilor în politică. Opiniile exprimate în acel grupaj erau variate şi de sens contrar. Îmi exprimam în articolul de deschidere ideea că intelectualii sînt încă importanţi, măcar şi pentru faptul că intervenţiile lor enervează atîtea nulităţi şi lichele din clasa politică şi din presă.

Ca orice altă acţiune publică, apelurile şi intervenţiile intelectualilor au efecte şi sînt binevenite dacă întrunesc anumite condiţii. Cred că acele intervenţii care sînt realiste şi pot schimba ceva sînt binevenite. Astăzi însă vreau să discut un caz de intervenţie nerealistă şi care ar putea avea efecte colaterale perverse. Mă refer la scrisoarea prin care şase personalităţi au cerut ca legea lustraţiei care ar trebui să fie discutată de Camera Deputaţilor în această toamnă să interzică accesul în funcţii publice "pentru vinovaţii de masacrul din decembrie 1989 şi mineriada din 1990". Cererea este semnată din partea Alianţei Civice de Sorin Ilieşiu, din partea Societăţii Timişoara de Florian Mihalcea, de două asociaţii de revoluţionari, de Liga studenţilor, iar cel mai proeminent nume de acolo este cel al lui Vladimir Tismăneanu.

Evident, primul vizat de acest apel este Ion Iliescu, cercetat penal, cum bine spune apelul, pentru faptele din 1989 şi 1990. În nici un chip nu vreau să îl apăr aici pe Ion Iliescu. Am scris de curînd un articol publicat de cîteva ziare locale care se numea chiar "De ce nu merită Ion Iliescu o bătrîneţe liniştită?". Articolul pleca de la cartea despre mineriade publicată recent de Alin Rus, unde rolul de instigator al lui Iliescu la mineriada din iunie ’90 este probat chiar cu declaraţiile sale de atunci şi cu mărturii ale unor mineri implicaţi. Deci nu mai trebuie să fiu convins că Ion Iliescu a fost şi mai este un personaj nociv pentru politica românească.