Ziarele pe care le adunasem din redacţie, ca să le citesc cănd aveam să ajung acasă, erau vechi. Cineva avusese nevoie de ele şi uitase să le ducă de unde le luase. Totuşi, le-am parcurs cu nesaţ şi abia după ce le-am terminat m-am uitat la dată. Nu era pentru prima oară că citeam presa de anul trecut şi nu-mi dădeam seama de asta. Apoi m-am uitat la ştirile de la ora nouăsprezece şi toate mi s-au părut de anul trecut. Era, s-ar fi zis, una din zilele in care tot ce se intămpla semăna a reluare. Chiar şi eu m-am privit in oglindă şi mi-am zis: nimic nou, eşti tot fraierul de ieri!

Reluarea unor filme şi a unor emisiuni are şi o parte bună. Partea proastă e că au ceva bătrănicios in ele şi te deprimă. Partea bună e că, văzănd căt de urăt imbătrănesc toate in jurul tău, te deteşti mai puţin. Cănd pe toate canalele ai numai reluări, te intrebi dacă nu cumva ai innebunit. Sau dacă nu-ţi scapă ceva important. Te apuci să cauţi legături cauzale, paralele şi coincidenţe. Dar ce legătură să fie intre reluarea unui documentar cu debarcarea de pe coasta Normandiei şi reluarea unui concert de-al lui Gică Petrescu?

Cu multe reluări, ca să fiu sincer, m-am deprins. Nu-mi mai pasă dacă accidentele in lanţ de pe şosele sunt altele ori tot cele de anul trecut. Că au loc la noi sau in Florida mi-e tot una. Sunt, probabil, singurul romăn care şi-a depus carnetul de conducere la zece ani după ce a făcut toate tămpeniile pe care le poate face un om cu maşina lui in oraş şi pe şoselele patriei. Mi-am căpătat astfel dreptul de a nu mai reacţiona in nici un fel la nenorocirile altora. Dacă eu am avut tăria sufletească să recunosc că măcar in ce priveşte şoferia sunt un dezastru, de ce n-ar recunoaşte şi alţii, evident mai proşti decăt mine? Reluările la televiziune ar trebui să fie numai de două feluri: reluări prezentate ca atare, cu precizări melancolic