Am asistat săptămâna trecută la un eveniment incredibil pentru fotbalul din România, doi jucători ai Jiului ajungând să fie bătuţi şi ameninţaţi de bodyguarzii patronului Simota pentru că au dorit să devină jucători liberi de contract şi să părăsească Petroşaniul. Uimitor este că, deşi ne place să ne lăudăm că avem un campionat în creştere, se pare că metodele folosite sunt tot cele din epoca de piatră. Spre surprinderea tuturor, televiziunile nu au făcut prea mare tam-tam, fiind mai preocupate ce poze are „faimoasa“ Ana-Maria Prodan prin „Bild“, ce face prietena lui Chivu sau ce inepţii mai debitează „spartanul“ Borcea. La fel au reacţionat şi oamenii responsabili cu „ordinea“ – Dragomir şi Sandu – care, după ce au afirmat că o să deschidă o anchetă în care să verifice faptele întâmplate, au lăsat-o baltă, primând mai mult prietenia şi „atenţiile“ venite din Valea Jiului, decât dreptatea celor doi jucători. Nu disculpă nimeni nici fotbalistul român, ajuns peste noapte sclav pe moşia patronului, dar, chiar dacă jucătorul şi-a făcut-o cu mâna sa alegând să devină un mercenar, nu trebuie să se recurgă la o violenţă în asemenea hal pentru a întoarce voinţa lui Lungan, Găldeanu şi a altora care vor urma. Un club nu a stat şi nu va sta niciodată într-un singur jucător. Dar nu asta importă, ci tocmai faptul că de la cei care se aşteaptă să fie nişte modele atât pentru angajaţii din cadrul clubului, cât şi pentru fani, avem astfel de ieşiri. Şi nu este singurul vinovat Alin Simota, în România existând exemple mai clare precum: Gigi Becali, care i-a ameninţat de multe ori cu trosneala şi pe fani, şi pe câţiva jucători, M.M. Stoica, acest Muhamad Ali al lojelor, dar şi relicvele sovietice Dinel Staicu, cunoscut pentru bătălia cu fanii Ştiinţei ce a urmat numirii lui Lăcătuş în Bănie, şi pe Mitică Dragomir, care nu poate să liniştească huliganul român decât prin împuşcare. Dac