In primavara acestui an, o persoana foarte sus-pusa din prima structura a statului postdecembrist se lauda ca stie de la fata locului cine ar fi adevaratul autor al Pietii Universitatii si a rostit numele lui: Dorel Sandor. Consilier in acea vreme al premierului Petre Roman, azi, consilierul actualului premier. El ar fi recomandat conducerii de partid si de stat ca grupul de opozanti activi ai FSN-ului, din Bucuresti, sa fie "incurajat" sa ramana pe loc, sub control strict (ceea ce Virgil Magureanu confirma oricui il intreaba), pentru ca, daca ar fi avut ideea sa se miste prin tara, disipandu-si ideile, castigarea alegerilor din 20 mai (in fapt, pastrarea puterii) ar fi fost periclitata. Nu putem verifica autenticitatea acestui fapt, dar cuvintele lui Ion Iliescu de atunci, "lasati-i sa fiarba in suc propriu!", par o traducere populara destul de corecta a strategiei amintite mai sus. De altfel, abia acum, dupa aproape 18 ani, incepem sa intelegem cate ceva din misterul terorii nemaipomenite abatute peste Bucuresti in iunie 1990. Abia acum, citind rechizitoriul Chitac, inaintat, in fine, judecatorilor, ne putem da seama ce spaima teribila au trait Ion Iliescu si "emanatii" apropiati lui ca vor pierde puterea. Castigata in decembrie ‘89, peste cadavrele a o mie de oameni, aceasta putere s-ar fi putut evapora din cauza unor "golani" care incurcau circulatia in Piata Universitatii. Abia acum, citind din Jurnalul activitatilor desfasurate de unitatile armatei in garnizoana Bucuresti, in perioada 13-15 iunie 1990, suprapunem nemasurata unda de soc traita a violentei "organelor", indreptata asupra unor civili, peste planul minutios, urzit in detaliu si pus in opera de grupul Iliescu "emanat" in revolutie, cu scopul de a pastra cu orice pret puterea. Sute de militari si ofiteri, regimente de parasutisti din Caracal, Boteni si Buzau, regimente mecanizate din Slobozia si Ploie