- Cum erai când erai doar o fetiţă? Iubeai animalele? Citeai? Te suiai în pomi? Aveai genunchii juliţi? Ce înţelegeai despre ce se întâmpla în România după ocuparea ţării de către sovietici?

- Am crescut la Oradea într-o casă lungă cu parter înalt ridicat peste nişte pivniţe solide cu bolţi aproape medievale de cărămidă, o casă în care noi ocupam trei camere, iar restul de 5-6 erau închise într-un fel misterios care le-a transformat în adevărate personaje ale copilăriei mele. De fapt, principalul spaţiu al copilăriei era curtea mare, în care îşi rotunjeau coroanele trei tei uriaşi, iar dacă aş vrea să fiu şi mai exactă ar trebui să spun că adevăratul spaţiu al copilăriei erau chiar teii în care mă suiam cu caiete, cărţi şi pisici şi rămâneam ore şi ore, închisă ca într-un turn de crengi şi frunze, într-o beatitudine a lecturii şi a singurătăţii la care am visat mereu de-a lungul vârstelor următoare, dar a cărei perfecţiune n-am mai reuşit niciodată să o ating. Evident că, în aceste condiţii, genunchii îmi erau în permanenţă juliţi - cred că n-au reuşit niciodată până pe la 12 ani să se vindece de tot - şi îmi amintesc chiar cum ciorapii trei sferturi, care făceau parte din costumul de duminică, în loc să acopere crustele le puneau şi mai mult în evidenţă. Cred că de atunci am rămas cu o aproape subalternă admiraţie faţă de pisici (în stare să se caţere mai uşor decât mine şi să găsească din prima clipă poziţiile optime) şi cu un fel de compasiune amicală pentru căţeii care rămâneau umiliţi la baza trunchiului.

Dar nu numai lectura primelor cărţi, ci şi descoperirea cinematografului se leagă pentru mine tot de teii din crengile de sus ale cărora, privind în direcţia opusă casei, vedeam trei sferturi din ecranul unei grădini de vară de care ne despărţea un gard înalt . E adevărat că din unghiul meu figurile se vedeau puţin alungite, că lipsea partea