Inaugurand, acum o saptamana, retrospectiva asupra stagiunii trecute, observam ca, in ciuda intrarii in vigoare in chip mai... viguros a Legii Teatrelor, schimbarile in structura organizatorica a institutiilor de spectacol au fost minime. Concret, doar trupele nou-infiintate au avut de optat intre statutul de teatru de repertoriu si cel de teatru de proiecte (si toate au preferat a doua "incadrare"), cele existente continuand sa functioneze - asa cum fac de 50 (ba chiar, unele, de 150) de ani incoace - ca teatre de repertoriu. ..
...desi nici prin aceasta sintagma nu intelege toata lumea acelasi lucru. Un dictionar Oxford de profil ne informeaza ca in Anglia, tara care a lansat conceptul si modelul, teatru de repertoriu este acel teatru cu trupa stabila unde se joaca alternativ mai multe spectacole cu piese diferite, acestea ramanand pe afis pana la epuizare, adica pana cand nu mai vrea nimeni sa le vada; (non)vointa se exprima in cererea de bilete. Acesta e, de altfel, si principiul caruia i se conformeaza majoritatea teatrelor din Romania. (Dimpotriva, teatrul de proiecte joaca, tot pana la epuizare, un singur spectacol - anume, "proiectul" pentru care a solicitat/capatat banii, si-a alcatuit echipa artistica s.a.m.d. -, in timp ce teatrul-gazda este, practic, doar o cladire "dotata" cu personalul administrativ necesar pentru intretinerea ei ca spatiu de vizionare a spectacolelor ce poposesc acolo.) Sistemul are virtutile si viciile lui, ca orice sistem; printre avantaje se numara, de pilda, acela ca un spectator maniac (divagatie: oare muzica e singura arta care, s-ar parea, da dependenta - meloman, narcoman -, n-or fi avand si teatrul sau cinematograful fani la fel de inraiti?), un pasionat cu timp si bani, asadar, poate vedea, pe aceeasi scena, in fiecare seara alt spectacol. Dezavantajul principal se refera la artistii angajati: avand siguranta "