"Bucureştiul posedă şi el un zgârie-nori de inspiraţie riguros românească şsicţ. La Bucureşti, Universitatea din Moscova se numeşte Casa Culturii1. Am fost invitaţi acolo de către ministru2, o femeie fermecătoare şi foarte inteligentă. Ea ne-a anunţat că guvernul ne va da un dineu, că auziseră vorbindu-se de micul supeu de la Moscova şi nu voiau să facă mai puţin bine decât marele frate. Ea ne-a sfătuit să pregătim toate întrebările care voiam, asigurându-ne că vor fi binevenite.
Un cuplu tânăr a venit să ne vadă la hotel. El era francez, ea era româncă; el a venit să facă un reportaj pentru televiziunea franceză, el voia să se căsătorească cu ea şi să o aducă în Franţa. Li se interzicea aceasta. Dacă micul supeu de la Moscova nu a servit decât ca Martin du Gard să fie editat în ruseşte, marele dineu de la Bucureşti a servit cel puţin pentru a permite această căsătorie.
în ajunul plecării noastre am găsit scrisă pe spatele unei foarte frumoase gravuri chinezeşti, rulate în jurul unui bambus, o scrisoare din care nu recopiez decât sfârşitul, pentru a-i respecta fermecătoarea întorsătură a frazei:
Fie ca o mică Simone şi un mic Yves să fie, în viitorul apropiat, frumoasele fructe ale fericirii noastre ai cărei artizani aţi fost. Cuvintele rămân întotdeauna prea slabe pentru a vă mulţumi. Să ştiţi totuşi că urările noastre cele mai bune, sentimentele noastre cele mai frumoase vor fi întotdeauna pentru voi.
Erau semnaţi Plinie Cretu şi Henri Chapuis3, 22 februarie 1957. Gravura este şi ea la Autheuil4, nu foarte departe de capra lui Trnka5. La Bucureşti, am putut să căsătorim - la Praga, am lăsat să putrezească în închisoare.
Anna Pauker a avut mai puţin noroc decât logodnicii noştri. ââEa o duce foarte bine>>, ni s-a răspuns. ââA îmbătrânit mult, se odihneşte>>. Bătrâna revoluţionară ââse odihnea>> cu adevărat.
Anna Pauker la o tribun