In pofida grandioasei sale pozitii dunarene, Braila ramane unul dintre cele mai neglijate orase romanesti. Pacat! Fascinant din punct de vedere arhitectonic, el impresioneaza si datorita atmosferei sale armonioase. Un profesor doritor a le explica elevilor cate ceva despre trecutul si, eventual, chiar viitorul tarii nu poate gasi un loc mai potrivit pentru o astfel de excursie edificatoare. Vastitatea docurilor si seria magazinelor amplasate de-a lungul malului captiveaza printr-un calm neasteptat, iar o plimbare prin centrul asezarii releva o abundenta de cladiri Art Nouveau, ridicate in secolul al XIX-lea, cand urbea inca era o placa turnanta pentru comertul cu cereale din sud-estul Europei.
Din unele puncte de vedere, Braila seamana cu Ruse, corespondentul bulgar de pe celalalt mal al Dunarii. Dar, pe cand vecinii au redat urbei lor mare parte din fosta ei glorie, optand, in plus, pentru Ruse ca scena a unui festival anual de muzica si care atrage melomani din toate colturile lumii, Braila a ramas complet preterata. S-au gasit, ce-i drept, unele fonduri PHARE pentru restaurarea unor parti ale vechiului oras, dar schimbari vizibile si ample… lipsesc cu desavarsire.
In perioada postdecembrista, Braila s-a aflat ani buni sub conducerea unui edil neocomunist, iar vremurile antedecembriste i-au adus orasului indoielnica onoare de a fi fost ultimul vizitat de Ceausescu – in octombrie 1989. Traditiile negustoresti ale locurilor nu l-au impresionat oricum pe dictator, care a preferat, din fericire, sa ignore asezarea – lasand-o astfel intacta – si sa-si vada de planurile de transformare a Galatiului intr-un centru al siderurgiei romanesti. Povestea Brailei este una a dezvoltarii zadarnicite, avand chiar potentialul de a figura drept miniaturala piaza pentru viitorul unei bune parti a tarii.
Unul dintre primele cuie in sicriul Brailei a fost batut inca din s
