Corpul diplomatic al Romaniei de la 1900 nu era numeros. Statul roman era reprezentat diplomatic in doar 15 tari. "Corpul diplomatic nu se constituie... ca sa facem onoare independentei sau sa facem lux in strainatate", declara I.C. Bratianu.
Si, daca e sa ne luam dupa Ghidul diplomatic al lui Charles de Martens, de la sfarsitul secolului al XIX-lea, acest corp constituia elita, adica suprafata ei stralucitoare. De regula, diplomatii proveneau mai toti din familii aristocrate: Ghica, nume intalnit in mai toate legatiile, Cantacuzino, Manu, Catargi, Mavrocordat, Rosetti... Aveau doua atuuri diplomatii aristocrati: erau educati in stiinta comportarii sociale, adica se purtau firesc, natural in toate imprejurarile si stiau limbi straine, invatate in anii tineri.
Daca nu proveneau din astfel de familii, nici nu aveau sanse sa promoveze in grade diplomatice. Li se putea spune cum i-a spus ministrul de externe Ion Lahovari diplomatului Alexandru Iacovaky: "Draga, numele tau e prea modest". Numele si averea aduceau mult-ravnita uniforma brodata cu fireturi de aur si bicorn cu pene albe, pe atunci insemnele puterii depline a unui sef de misiune. O lege din 1880 dadea posibilitatea numirii fara concurs, prin decret regal, a unor atasati, desigur neretribuiti. Li se cereau o diploma de doctor sau licentiat si un venit de cel putin 6.000 de lei anual. Dar multi dintre cei veniti in diplomatie nu corespundeau. Stat tanar, cum era al nostru pe atunci, Romania nu avea functionari in toate domeniile si mai ales nu avea oameni bine pregatiti ori aflati la locul potrivit. Administratia unui stat e o constructie de durata.
Alexandru C. Sturdza, primul agent diplomatic roman la Sofia, avea contract cu doua patroane de case publice, prin care fiecare ii trimitea o data pe saptamana doua fete (si Sturdza era binisor in varsta). Un abonament, fireste, platit, p
