Poliţia Română are şi ea o rubrică de „most wanted” - cei mai căutaţi infractori, dispăruţi înainte sau după ce au fost condamnaţi. Spre deosebire de americani, poliţiştii români nu pun premii sau recompense pe capul dispăruţilor.

Îi fac doar de râs, punându-le fotografia pe un site şi spunând ce e cu ei. În aceste condiţii, nu este de mirare că acestă rubrică devine mai degrabă un soi de top al VIP-urilor, decât un apel cetăţenesc la respectarea legii. Cred că în felul acesta îl iau şi cei urmăriţi, care, pe acolo pe unde s-au oploşit, nu prea îşi fac probleme. Ba, unii dintre ei mai dau telefoane în direct pe la talk-show-uri sau se distrează scriind scrisori procurorilor.

Culmea este că, din cei cam 30 de „most wanted”, 9 sunt binecunoscuţi publicului, dato-rită popularizării intensive pe care le-a făcut-o mass media. Hai să-i trecem puţin în revistă şi să vedem dacă despre unii dintre ei memoria colectivă a mai păstrat vreun amănunt.

Printre cei mai „noi” se numără Omar Hayssam şi Mihai Necolaiciuc. Primul, om de afaceri cu relaţii politice sus puse, a avut proasta inspiraţie să monteze o răpire de junalişti pentru a scoate nişte bani din ţară, răpire care i-a scăpat de sub control. Asupra lui planează cea mai gravă acuzaţie, cea de tero-rism, iar cazul său e departe de a fi lămurit. Căutat fără vlagă de autorităţi, el trăieşte bine mersi, pe undeva prin Siria, unde vacanţa asta şi-o va petrece în prezenţa familiei.

Mihai Necolaiciuc, deţinător al unor importante decoraţii, a devalizat sistematic CFR-ul sub oblăduirea câtorva miniştri ai transporturilor. A dispărut înainte de a fi deferit justiţiei şi tră-ieşte şi el, bine mersi, pe undeva prin Austria. Tot pe acolo îşi duce veacul şi Severin Taciuc, cel care şi-a bătut joc de poliţiştii care îl urmăreau, trecând graniţa pe sub nasul lor.

Peste cazul „Bucurenciu” s-a şternut praful