Mesajul a fost trimis. Multumesc!

12.000 de turişti străini au vizitat Braşovul

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 17 august 2007 ·

Aproape 12.000 de turişti străini au vizitat Braşovul în luna iunie a acestui an, în creştere cu 37,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. În total, în luna iunie, Braşovul a fost vizitat de 45.856 de turişti (dintre care 33.898 au fost români), în creştere cu 26,9% faţă de luna iunie 2006.

În primul semestru al acestui an, un număr de 257.295 de turişti au vizitat Braşovul, dintre care 45.731 sunt străini. „În mare parte sunt turişti din Israel, dar şi din ţări europene dezvoltate cum ar fi Germania, Austria, Franţa şi Marea Britanie”, spune Mihaela Pâtea (foto), director executiv adjunct al Direcţiei de Statistică Braşov.

Jumătate de milion de înnoptări

În primul semestru al acestui an, numărul nopţilor petrecute de turişti la Braşov a fost de 553.611, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 12,4%. Cele mai multe nopţi le-au petrecut turiştii români, de cinci ori mai numeroşi decât cei străini, cu 434.848 de nopţi plătite la unităţile de cazare din judeţul Braşov. Potrivit statisticienilor, în medie, un turist român a petrecut la Braşov două nopţi. „este vorba de turismul de week-end, în general”, spune Pâtea, în timp ce turiştii străini au petrecut în medie aproape trei nopţi pe sejur.

Cel mai bun grad de ocupare l-au avut hotelurile, acestea fiind umplute, în luna iunie, la un grad de 33,8%, în timp ce vilele au avut un grad de ocupare de 16,9%. Pensiunile urbane au avut şi ele un grad de ocupare de aproape 20%, în timp ce pensiunile rurale au fost ocupate doar la 12,6% din capacitate. Totuşi, statisticienii susţin că în realitate gradul de ocupare a fost ceva mai mare, dar „turismul la negru” a afectat datele oficiale. Aproape 12.000 de turişti străini au vizitat Braşovul în luna iunie a acestui an, în creştere cu 37,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. În total, în luna iunie, Braşovul a fost vizitat de 45.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°