Nu doar plecarea amandorura dintre noi in ziua de 30 iulie ii uneste pe Ingmar Bergman si pe Michelangelo Antonioni, ci, desigur, amprenta lor definitiva asupra istoriei filmului. Amandoi i-au inspirat pe alti mari regizori, au creat curente, au lansat mari actori si au ramas fideli unui cinema adevarat, singular, inimitabil, chiar in contexte existentiale descurajante ori conditii de fragilitate fizica. Plecarea lor, poate simbolica, impreuna, marcheaza o falie uriasa in istoria cinema-ului: in fapt, desprinderea finala de o epoca in care filmul inca insemna meditatie, filosofare, interioritate, voluptate a amanarii, placere a analizei, minimalism gestual, exacerbare a emotiilor, joc de sensuri si oglinzi, solemnitate vizuala si slefuire perfectionista. La o privire mai atenta, in ciuda freneziei de azi a filmului, nici Bergman, nici Antonioni, nici temele lor predilecte nu s-au demodat. Poate ca tocmai de aceea ar fi momentul sa-i redescoperim.
Lucrurile care nu pot fi accesate pe net...
O vara cu Monika, Surasul unei nopti de vara, A saptea pecete, Fragii salbatici, Izvorul fecioarei, Prin oglinda, Persona, Atingerea, Strigate si soapte, Oul de sarpe, Sonata de toamna, Fanny si Alexander, Dupa repetitie, Saraband reprezinta cartea de vizita a lui Bergman, dilatata la dimensiunile unui capitol esential pentru istoria filmului, tot asa cum Cronica unei iubiri, Strigatul, Aventura, Noaptea, Eclipsa, Desertul rosu, Blow Up, Zabriskie Point, Profesiunea reporter, Identificarea unei femei, Dincolo de nori definesc arta poetica a lui Antonioni. Nu intotdeauna egali cu ei insisi, tributari framantarilor, angoaselor si exigentelor pe care numai artistii autentici le au, cei doi maestri chiar au stiut sa-si delimiteze un spatiu creativ aparte, tulburator, in istoria filmului, prin forta si farmecul expresiei lor. Antonioni a fixat in cadrul miscator, dar ete
