Institutul american de geofizica (USGS), care monitorizeaza cutremurele din lumea intreaga, a anuntat ca seismul produs miercuri, in Peru, a avut magnitudinea exceptionala de 8 grade, nu 7,5 cat fusese estimat anterior, relateaza AFP, consultata de Mediafax.
Potrivit institutului american, anual, un singur cutremur atinge sau depaseste magnitudinea de 8 grade, pe glob. Cu toate acestea, cutremurul din Peru este cel de-al doilea din acest an, care a avut aceasta intensitate. Precedentul seism s-a produs in Insulele Solomon, in aprilie, si a avut magnitudinea 8,1 grade, provocand moartea a 54 de persoane.
Pentru masurarea intensitatii seismului, USGS foloseste "magnitudinea de moment" (Mw), legata direct de parametrii cutremurului (suprafata si distanta de deplasare a faliei). Pe aceasta scara deschisa, un seism cu magnitudinea de cel putin 6 grade este considerat puternic.
Institutul peruan de seismologie a fixat magnitudinea cutremurului la 7,7 grade pe scara Richter.
Epicentrul cutremurului care s-a produs miercuri, pe coasta sudica a statului Peru, s-a situat la 150 de kilometri sud-est de capitala Lima, la o adancime de 30,3 kilometri, potrivit USGS.
Directorul-adjunct al biroului ONU de coordonare a asistentei umanitare, Margareta Wahlstrom, a declarat, joi, ca seismul s-a soldat cu moartea a cel putin 450 de persoane si ranirea altor circa 1.500, bilant provizoriu.
Echipele de interventie au continuat operatiunile de salvare a unor eventuali supravietuitori. Mai multe cadavre au fost abandonate pe strazi de locuitorii care nu au stiut unde sa le transporte. Multe dintre victime erau cetateni saraci si au fost prinsi dub daramaturi dupa prabusirea locuintelor lor.
In orasul Pisco, unul dintre cele mai afectate in urma seismului, cel putin 50 de cadavre au fost depuse in princi