In fiecare moment mai important, dupa unii, dupa altii sau chiar fara vreo ocazie anume, spirite mai exaltate fac apel, ori numai referire, la cele peste 22 de milioane de romani din interiorul granitelor tarii. Nu stiu pe ce se bazeaza aceste calcule aproximative, dar sunt convins ca daca, la un moment dat, s-ar face "apelul de seara" ca la armata, abia de am aduna vreo 16 milioane cu totul, tineri si maturi, batrani si copii laolalta. Numarul locuitorilor permanenti ai tarii s-a imputinat in anii din urma sensibil, iar a vorbi in metafore si supozitii nu cred ca este de folos nimanui. Cum se explica aceasta scadere de care nu pare sa tina seama nimeni?
Dupa decembrie '89, incet-incet, oamenii au inceput sa plece incotro au vazut cu ochii. Daca la inceput au jucat un oarecare rol mineriadele si teama de o restauratie comunista, mai tarziu eternizarea tranzitiei, veniturile mici si absenta oricarei perspective cat de cat clare si-au spus din plin cuvantul. In materie de cifre, locul privilegiat il ocupa cei pe care ne-am obisnuit sa-i numim capsunari si care, cred, se plaseaza la nivelul a cateva milioane. Aici nu este vorba nici pe departe doar de oameni care se angajeaza ca sezonieri pentru culesul fructelor sau alte munci agricole. Aceste cohorte in cautare de un trai cat de cat decent sunt formate din zugravi, instalatori, lucratori la drumuri si poduri, ba chiar din mii de asistente medicale, electronisti si specialisti in computere. O multime de alti pretendenti la o viata suportabila s-au reciclat fara nici un complex si s-au apucat de alte meserii. Dintre acestia, foarte multi se fixeaza in locul in care si-au gasit de lucru, si-au amenajat o locuinta acceptabila si si-au incropit o anume faima. Chiar daca sunt macinati de dorul de casa, nu este sigur ca sunt chiar hotarati sa revina in tara definitiv.
Un mare numar de tineri absolventi de fac
