In ultimul numar al revistei 22 (7-13 august 2007) am putut citi un text bizar. Bantuit mai curand de nostalgii voltairiene decat de melancolii platonice, d-l Andrei Cornea isi intituleaza articolul sec: Teocratia. Departe de Socrate si impotriva lui Kierkegaard, profesorul de filozofie cauta pesemne ironia. Articolul incepe cu o prima observatie naucitoare: "Romania este un stat teocratic." Cat de teocratic? Juristii recitesc legislatia, sociologii parcurg statisticile, iar antropologii ies pe teren. Din pacate, nu doar titlul, ci intregul argumentatiei pierde nu doar proprietatea termenilor, ci si ratiunea judecatii. D-l Cornea deplange amenintarea conditiei seculare a statului roman modern plecand de la o banala iritare personala: televizoarele au vorbit prea mult de moartea Patriarhului Teoctist. Am fost vitregiti trei zile de spectacolul marilor vedete ale ecranului. Prea putine meciuri de fotbal, inundatii sau canicule. Ne-am intoxicat in schimb cu vorbe pioase, barbi preotesti, inchinaciuni, cadelnite, icoane si cruci. Tarisoara - sugereaza d-l Cornea - este in pericol. Nu suntem oare victimele "republicii taranilor" si prea departe de standardele Bruxelles? Sa le luam pe rand. Intre institutiile unui stat liberal si piata care guverneaza regulile mass-media nu exista nici un pact de neagresiune sau complicitate. In Occident, moartea Papei Ioan Paul al II-lea a bulversat pana si agenda seculara a BBC. La noi, religia primeste un tratament mereu mai prost decat cel de care se bucura politichia, gazonul sau muzica etno. Tabloidele fac din Adrian Mutu un personaj mai respectabil decat orice sfintit mitropolit. Ziarele tintesc arareori educatia, foarte greu informarea si intotdeauna pragul necesar de "rating". Teocratie, asadar: pe retina noastra sau pe "sticla" lor? BOR nu emite in eternul eter, iar CNA n-a debitat inca interdictia de-a folosi telecomanda dupa bu