Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul PSD din Săcelu şi un afacerist, reţinuţi de DNA

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 18 august 2007 ·

Primarul PSD al comunei Săcelu, din judeţul Gorj, Dănuţ Rentea, şi omul de afaceri gorjean Alexie Mihăilă au fost reţinuţi ieri de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, în vederea obţinerii ilegale de fonduri europene.

Biroul Târgu Jiu de pe lângă Serviciul Teritorial Craiova din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală împotriva celor doi. Potrivit unui comunicat al DNA, Dănuţ Rentea este acuzat de luare de mită, primire de foloase necuvenite, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, toate acestea pentru obţinerea în mod ilegal de fonduri de la Comunitatea Europeană.

Alexie Mihăilă, administrator la SC Hiral Exim SRL Bumbeşti-Jiu, este cercetat pentru dare de mită, instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi la fals intelectual, ambele în formă continuată, precum şi complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Procurorii au dispus joi, 16 august, prin ordonanţe, reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a celor doi inculpaţi, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Rentea, acuzat că a primit mită 1,2 miliarde de lei

Conform procurilor anticorupţie, în cursul anului 2004, Primăria Săcelu a beneficiat de fonduri SAPARD în valoare de peste 29 de miliarde de lei vechi pentru realizarea lucrării de extindere şi moderniz

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 38 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 40 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 55 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 54 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 55 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°