Ortacii din Bazinul Olteniei sărbătoresc în acest sfârşit de săptămână Ziua Minerului. Cu această ocazie sunt organizate mese festive, spectacole artistice şi întreceri sportive.
La ieşirea din schimbul III, minerii de la Cariera Lupoaia şi cei de la Roşiuţa au avut ieri surpriza să fie invitaţi la o masă festivă, organizată de sindicatele miniere din cele două unităţi ce aparţin de EMC Motru. Orchestrele de muzică populară formate din salariaţi ai carierelor de cărbune şi câţiva artişti consacraţi i-au încântat pe cei peste 300 de mineri. Sindicatul Liber din Cariera Roşiuţa, condus de Constantin Severus Militaru, a organizat activităţi sportive ce
s-au desfăşurat pe Stadionul Minerul din localitate. Aproximativ 200 de tineri din cadrul Carierei Roşiuţa s-au întrecut la fotbal pentru obţinerea Cupei Minerul Roşiuţa şi a premiilor acordate. După masa festivă, ortacilor
le-au fost înmânate mici atenţii din partea sindicatelor. Consiliul Local Motru a hotărât să marcheze Ziua Minerului prin organizarea unei serbări câmpeneşti în Zăvoi, pe 18 şi 19 august.
Sindicatul Minerul Rovinari sărbătoreşte la Câlnic
Unul dintre cele mai puternice sindicate miniere din zonă este cel de la Rovinari, condus de Marin Golea, care reuşeşte şi în acest an să organizeze Ziua Minerului în condiţii optime, la cele trei cariere de cărbune. Pe 18 şi 19 august, sărbătoarea celor de la Rovinari se va desfăşura în Pădurea Dumbrava, din comuna Câlnic, unde activităţile culturale vor ocupa primul loc. Având în vedere că acest teren este amenajat pentru activităţi sportive şi culturale de sindicatul minerilor, aici se vor organiza şi întreceri sportive.
Departamentul Zonal Berbeşti preferă teatrul
Sindicaliştii din cadrul unităţii miniere Berbeşti au hotărât să invite de Ziua Minerului Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea, pentru