După reuniunea de la Bran, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a inceput un adevărat tur de forţă prin judeţe, ieri oprindu-se la Maramureş, după ce miercuri a fost la Sălaj.
După reuniunea de la Bran, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a inceput un adevărat tur de forţă prin judeţe, ieri oprindu-se la Maramureş, după ce miercuri a fost la Sălaj. La primul popas, unde s-a indicat ca fiind cel mai potrivit din PSD pentru postul de premier, Geoană a explicat şi de ce partidul s-a hotărăt să depună in septembrie moţiunea de cenzură şi de ce nu a făcut-o pănă acum: moţiunea nu putea fi depusă inainte de aprobarea proiectului de lege privind majorarea pensiilor, pentru că ar fi insemnat blocarea legii, "singurul motiv pentru care PSD a susţinut Guvernul PNL fiind adoptarea Legii pensiilor". Ieri, la Maramureş, liderul PSD a anunţat că moţiunea de cenzură va fi introdusă chiar la inceputul sesiunii parlamentare, pentru ca partidul să aibă timp să intocmească proiectul de buget pe 2008. Referindu-se la declaraţiile privind un posibil refuz al preşedintelui Băsescu de a-l numi premier, Geoană a spus că şeful statului trebuie să pună interesul general al ţării inaintea "intereselor inguste ale domniei sale şi ale PD" şi a arătat că este firesc ca el să devină prim-ministru.
NAIV. Liberalul Ludovic Orban crede insă că este "o naivitate" faptul că Geoană işi imaginează că Băsescu il va desemna premier, in timp ce democratul Gheorghe Barbu consideră că prestaţia liderului PSD şi scorul partidului din sondaje nu-l recomandă deloc pentru funcţia de prim-ministru. Premierul Tăriceanu s-a declarat in schimb prea puţin interesat de zarva politică creată de PSD, acuzăndu-i pe social-democraţi că "sunt preocupaţi numai cum să ajungă la putere" şi pe Geoană că "incearcă marea cu degetul". Legat de declaraţiile consilierului prezidenţial Cristia