S-ar corecta oare marii infractori - hoţi, tâlhari, violatori, ucigaşi - dacă în detenţie ar fi siliţi să miroasă florile şi să privească la stele? Eu spun că da. La fel cum cred că S-ar corecta oare marii infractori - hoţi, tâlhari, violatori, ucigaşi - dacă în detenţie ar fi siliţi să miroasă florile şi să privească la stele? Eu spun că da. La fel cum cred că lumea ar fi mai bună dacă soţii, la divorţ, s-ar preocupa nu de partajarea averii materiale agonisite împreună, ci de împărţirea corectă a apusurilor de soare şi a răsăriturilor de lună admirate umăr la umăr. "Micul prinţ" e o carte apărută pe timpul tragic al celui de-al Doilea Război Mondial, în 1943. Menirea ei este să certifice că, de-un veac încoace, a te îmbăta cu parfumul unei flori a devenit o chestiune de viaţă şi de moarte.
Am preferat povestea Micului Prinţ apărută în 1987, în antologia de "Proză fantastică", sub egida revistei "Astra". Ehei, ce antologii erau acelea şi cum le păstrez şi astăzi cu sfinţenie! De românizarea Prinţişorului s-a achitat Domniţa Gherghinescu Vania. Preţul la care "RAO" vinde acum cartea (35 RON) mi se pare prohibitiv.
Unul din lucrurile pe care nu i le pot ierta profesoarei de franceză e că mi l-a impus pe gingaşul Prinţişor în clasele mici, chiar minuscule. Am înţeles ceva atunci, din toată povestea lui? Nici vorbă. Vedeam că gingaşul personagiu e venit de pe altă planetă şi socoteam că părinţii lui îl caută în disperare, publicându-i fotografia prin ziarele intergalactice, la rubrica "Persoane dispărute". Mă miram că Micul Prinţ doreşte un miel desenat, pe care să-l ducă acăsică, dar presupuneam că şi pe-acolo, pe la el, se apropie Paştele şi n-are ce pune pe masă.
Nu, cu "Micul prinţ" n-ai ce face în copilărie, când candoarea e subînţeleasă. "Micul prinţ" trebuie, din contra, consumat oscior cu oscior la maturitate, când oamenii tind s
