Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicina la zi

Publicat in GAZETA de SUD, duminică 19 august 2007 ·

Ouăle - alimente de bază pentru o viaţă sănătoasă

Ouăle reprezintă în primul rând o importantă sursă de vitamine. Acestea sunt foarte indicate în alimentaţia copiilor şi a adolescenţilor, la care se recomandă şase-şapte ouă pe săptămână.

Cantităţile de vitamine existente în ouă variază foarte mult în funcţie de specie, rasă, sezon şi îngrijire. În condiţiile de creştere tradiţională a păsărilor, se constată că vara ouăle sunt de două-patru ori mai bogate în vitaminele A şi D decât în perioada iernii.

Vegetarienii, mai veseli şi mai sănătoşi

„Alimentaţia vegetariană aduce sănătate, linişte sufletească şi o legătură vie cu universul şi divinitatea“. Acesta este principiul fundamental adoptat de credinţa vechilor hinduşi, care este adânc implantată în conştiinţa a aproximativ 90 la sută din cei aproape un miliard de locuitori ai Indiei, care sunt vegetarieni înnăscuţi. Această credinţă a indienilor contemporani este un exemplu pentru trainica legătură dintre modul de hrănire, starea sufletească şi cea a sănătăţii, care îi impresionează profund pe cei din jur.

Anticoncepţionalele pot da migrene

Femeile care folosesc anticoncepţionale orale au un risc mai mare de a suferi de migrene şi de dureri de cap nemigrenoase, arată un studiu publicat de site-ul acasa.ro. „Pilulele pot creşte nivelul de estrogen de patru ori mai mult decât normal, iar scăderea hormonului este şi mai semnificativă în timpul menstruaţiei“, a declarat dr. Karen Aegidius, de la Institutul Naţional din Trondheim, Norvegia. Specialistul şi echipa sa au studiat datele a aproape 14.000 de femei, care au fost chestionate asupra utilizării contraceptivelor şi durerilor de cap.

Graşii, protejaţi în accidentele auto

Cele câteva kilograme în plus pe care le are un bărbat în jurul taliei pot fi „colacul de salvare“ în cazul unui accident auto, au descoperit cercetător

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 2 ore
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 3 ore
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 7 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

20°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°