Traiul în doi se termină rău pentru jumătate dintre cei care se hotărăsc să se mute împreună cu partenerul. V-aţi hotărât şi dumneavoastră să faceţi acest pas? Aveţi grijă să luaţi decizia bună şi încercaţi să nu vă încadraţi în „jumătatea“ nemulţumită.Există două variante, una bună şi alta rea. În primul rând, există cazul fericit, când vorbim despre convieţuirea prenupţială pe care o aleg cuplurile care au hotărât deja data nunţii sau care împărtăşesc aceleaşi idei în ceea ce priveşte căsătoria, iar aceasta se întrevede la un orizont mai mult sau mai puţin îndepărtat. Nu există nici o dovadă că o convieţuire înainte de nuntă ar putea dăuna şanselor de a trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, ba, mai mult, există beneficii evidente pentru această alegere: preţul chiriei şi al întreţinerii scade la jumătate, sunteţi mereu împreună şi chiar vă obişnuiţi cu tabieturile celuilalt, pentru a nu avea surprize după căsătorie. Există, bineînţeles, şi varianta mai puţin roz: convieţuirea fără să existe o idee clară în legătură cu finalitatea relaţiei. Evitaţi pe cât posibil să vă aruncaţi în asemenea ape tulburi. De ce? Pentru că mutarea împreună se face sub impulsul momentului, este confortabilă şi atât. Dar o dată ce lucrurile personale, banii şi familiile au intrat în contact, despărţirea poate deveni un divorţ în miniatură. În timpul unei astfel de experienţe există riscul de a vă „pierde“ timpul şi de a investi într-o relaţie cu un bărbat care poate să nu fie Făt-Frumos. Există cupluri care se mută împreună şi care mai apoi se căsătoresc din cauza unui sentiment de vinovăţie („Stăm împreună de atâta timp, de ce să nu ne şi luăm?“) şi, în mod evident, divorţează la scurt timp, dacă nu există compatibilitate între parteneri. Soluţia în astfel de cazuri, în care vă mutaţi împreună „la moment“, este să stabiliţi un termen de convieţuire (şase luni, un an) după care fie