Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că PSD nu va face negocieri înainte de introducerea moţiunii de cenzură în Parlament.
„Partidul nostru nu va mai intra în nici un fel de discuţie şi negociere subterană înainte de introducerea moţiunii de cenzură în Parlament. (...) În clipa în care moţiunea va fi introdusă, în acel moment, în mod democratic şi transparent, se va declanşa un proces natural de discuţii transparente şi consultări interparlamentare din care va trebui să rezulte cel mai bun guvern pentru România, care să guverneze ţara până la finalul acestui ciclu politic”, a spus Geoană.
Potrivit liderului PSD, ceea ce se va face după căderea Guvernului Tăriceanu este o responsabilitate comună a partidelor parlamentare şi a şefului statului. ”Dacă va dori să perpetueze criza politică şi să înlocuim un guvern cu 20% susţinere în Parlament cu alt guvern eventual PD-PLD, tot cu 20% susţinere în Parlament, asta este problema preşedintelui Traian Băsescu. Nimeni nu-l poate împiedica pe preşedintele României să desemneze premierul pe care şi-l doreşte, pentru că este o chestiune constituţională, dar ce fel de guvern, cât de puternic, cât de competent, cât sprijin va avea în Parlament, ce politici va propune, ce program de guvernare va avea, aceasta este o chestiune care reprezintă o responsabilitate a PSD”, a mai spus Geoană. (L.R.)
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că PSD nu va face negocieri înainte de introducerea moţiunii de cenzură în Parlament.
„Partidul nostru nu va mai intra în nici un fel de discuţie şi negociere subterană înainte de introducerea moţiunii de cenzură în Parlament. (...) În clipa în care moţiunea va fi introdusă, în acel moment, în mod democratic şi transparent, se va declanşa un proces natural de discuţii transp