Orice greseala a statului trebuie speculata la maximum. Pe acest principiu de afaceri au mers, se pare, un numar extrem de mare de firme de import din vestul tarii, care au beneficiat din plin de perioada ianuarie - martie 2007, cand taxa pe valoarea adaugata pentru importurile din tarile non-U.E. nu s-a mai achitat in vama. Desi trebuiau sa achite ulterior TVA-ul la Fisc, o serie de firme importatoare au vandut marfurile importate si si-au lichidat patrimoniul pana ca expertii Ministerului Finantelor sa-si dea seama cu cine au de-a face. Asa se explica o buna parte din miile de firme radiate sau lichidate in primele trei luni ale anului, in Timis. Statul a sesizat greseala imensa facuta si a revenit asupra deciziei, in 15 aprilie. "Baietii destepti" ai importurilor si-au facut insa plinul. Raiul importatorilor
O buna parte dintre importatorii preocupati de evitarea platii impozitelor aferente catre stat si-au vazut un vis vechi implinit, odata cu decizia statului roman de a nu mai incasa in vama taxa pe valoarea adaugata pentru importurile din tarile non-U.E., odata cu 1 ianuarie 2007. In vestul tarii, favorizati de aceasta masura au fost in primul rand acei importatori specializati pe legume si fructe aduse din Serbia. Intelegerea era ca, intr-un termen dat, respectivii importatori se vor prezenta la Fisc, de buna voie, pentru a achita T.V.A.-ul datorat statului. De prin luna martie autoritatile au avut o revelatie, realizand ce se intampla de fapt, odata cu constatarea ca sumele incasate din T.V.A. erau mult mai mici decat cele incasate in aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care importurile erau mai multe. Pe factorii de raspundere i-a ajutat, probabil, sa se dezmeticeasca si interventia unor politicieni care, de aceasta data, au tras un semnal de alarma care se impunea.
"Semnale din sistemul vamal vorbesc despre faptul ca din ce i