Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O grupare extremistă somează romii să părăsească Italia

Publicat in GAZETA de SUD, luni 20 august 2007 ·

Potrivit agenţiei Adnkronos, printr-o scrisoare adresată ziarului Il Tirreno, un aşa-zis „grup armat de purificare etnică“ - GAPE - a revendicat sâmbătă dimineaţă incendiul din noaptea de 10 spre 11 august dintr-o tabără de romi din Livorno, în care au murit patru copii de ţigani nomazi originari din România. „Revendicăm incendierea taberei de nomazi din Livorno“, se afirmă în scrisoare. „Ar fi trebuit să aibă efecte devastatoare. Scopul nostru este să suprimăm romii atât de numeroşi care circulă pe teritoriul italian. Ei reprezintă drojdia umanităţii. Ne-am săturat de infracţiunile lor“, afirmă gruparea GAPE, care, precizează agenţia italiană, nu era cunoscută până în prezent. „Le dăm 20 de zile - începând cu 25 august - pentru a părăsi teritoriul italian şi pentru a desfiinţa diversele tabere de nomazi împrăştiate pe tot cuprinsul ţării“, este ultimatumul lansat de GAPE la adresa romilor nomazi. „În fiecare lună va fi un atentat într-o tabără diferită, cu consecinţe mai grave decât cele de la Livorno“, ameninţă gruparea. Românii din Italia, în pericolGiancarlo Germani, preşedintele Partidului Românilor din Italia, consideră că toţi românii din Italia sunt în pericol, fiind vizaţi de ameninţarea grupării extremiste, pentru că presa şi unii politicieni din Italia nu fac diferenţa între romi şi români şi există tendinţa de a pune pe seama românilor tot ce se întâmplă rău în Italia. „Eu văd o ameninţare pentru toţi românii din Italia. Acum nu mai trebuie să fie dezbinaţi, ci să stea toţi împreună“, a recomandat Germani membrilor comunităţii române din Italia. Şeful diplomaţiei române, Adrian Cioroianu, a declarat duminică, la Realitatea TV, că aşteaptă o confirmare oficială din partea autorităţilor italiene în privinţa revendicării incendiului de la Livorno şi a ultimatumului dat romilor de gruparea extremistă. Ministrul a sugerat că autorităţile române ar putea organ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°