Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Info

Publicat in Jurnalul, luni 20 august 2007 ·

PIAŢA MUNCII. Numărul de salariaţi a scăzut in trimestrul al II-lea cu 4.000 de persoane, cu 0,3% sub media primului trimestru, iar in primul semestru scăderea a fost cu 4% faţă de primele 6 luni ale lui 2006. Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, numărul mediu de salariaţi va scădea şi pe trimestrul al III-lea, cu 1,1% faţă de trimestrul anterior, pănă la 1,584 milioane de persoane.

AMENZI. Comercianţii care vor inşela clienţii prin reclame vor fi amendaţi cu sume intre 3.000 şi 30.000 de lei. Potrivit unui proiect de lege, publicitatea inşelătoare şi cea comparativă ilegală vor fi interzise. Comercianţii care işi fac publicitate trebuie să demonstreze acurateţea afirmaţiilor.

SCĂDERE. Leul a pierdut de 4 ori mai mult in criza pieţelor financiare faţă de zlotul polonez, dar mai puţin decăt forintul maghiar. In intervalul 25 iulie-17 august, leul a pierdut 4,58% faţă de euro, in vreme ce zlotul polonez doar 1,2%. Forintul a scăzut cu 5,46%, iar lira turcească cu 8,81% faţă de moneda unică europeană. (D.I.)

RELUARE. Zborurile pe aeroportul Băneasa au fost reluate ieri, după 3 luni de reparaţii la pistă. Dacă primele aterizări au avut loc incepănd din 15 august, primele decolări au inceput din 19 august. Investiţia de 20 de milioane de euro a dus la mărirea numărului de check-in-uri la 9, faţă de 4 căt era inainte, s-au creat 300 de locuri de parcare, spaţii comerciale şi restaurante. Extinderile vor duce la tranzitarea aeroportului de 1,3 mili-

oane de persoane pe an, faţă de 700.000, căt a fost in 2006.

PIAŢA MUNCII. Numărul de salariaţi a scăzut in trimestrul al II-lea cu 4.000 de persoane, cu 0,3% sub media primului trimestru, iar in primul semestru scăderea a fost cu 4% faţă de primele 6 luni ale lui 2006. Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, numărul mediu de salariaţi va scădea şi pe trimestrul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum 41 minute
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

Alegeri prezidențiale 2025: Cum arată buletinul de vot din turul 2, 18 mai. Pe ce poziții sunt Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum o ora
Alegeri prezidențiale 2025, turul 2, 18 mai: ordinea candidaților pe buletinul de vot Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025 a început oficial pe 9 mai, ora 00:00, și se va încheia sâmbătă dimineața, 17 mai,

Scădere puternică a preţurilor petrolului, pe fondul posibilului acord nuclear dintre SUA şi Iran

HotNews acum 24 minute
Cotaţiile petrolului au înregistrat joi o scădere accentuată, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat progrese semnificative în negocierile pentru un acord nuclear cu Iranul. Investitorii anticipează o creştere a exporturilor de ţiţei i

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Nicușor Dan, 2016: „Nu mai vrem să avem un Parlament autist”. Simion, 2025: „Sper ca toți talibanii care pierd alegerile să își ceară scuze”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri (16 noiembrie 2016 n.r.), la Timişoara, că formaţiunea sa îşi doreşte ”schimbarea clasei politice, a politicianului român” şi un Parlament care ”să nu fie autist”. Afirmația este de pe vremea în car

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

FBI avertizează că inteligenţa artificială este folosită pentru a imita vocea unor oficiali americani / „Dacă primiţi un mesaj care pretinde a fi de la un înalt oficial american, nu presupuneţi că este autentic”

G4Media acum o ora
Actori rău intenţionaţi se dau drept oficiali americani de rang înalt folosind mesaje vocale generate de inteligenţa artificială, ca parte a unei scheme de „vishing”, prin care încearcă să obţină acces la conturile personale ale acestora, a avertiza

JD Vance va participa la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea

HotNews acum 7 ore
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a

Kelemen Hunor: La PSD e degringoladă, şi la PNL se simte. Trebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3% şi să pierzi alegerile. Nu s-a întâmplat nimănui în Europa. Doar lui Ciucă şi Ciolacu

News.ro acum 12 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, joi, că la PSD este degringoladă, şi la PNL se simte, el arătând că tebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3%, să semnezi contracte de 3 ori cât ai în buget şi să pierzi al

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

5°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°