Mircea Geoana a adoptat deja aerele si frizura de prim-ministru, iar PSD ar putea deveni primul partid care introduce o motiune impotriva Guvernului pe care il conduce. Aceasta aberatie perfect legala e rezultatul direct al formulei de administrare camuflata a Romaniei: PNL si UDMR guverneaza, PSD conduce.
Ceea ce inseamna, mai departe, ca PSD, demiurg retras, ordona fara a fi vizibil si decide fara recunoastere si beneficii. Paradoxul care macina PSD pune partidul intr-o pozitie de dominatie, fara a-i putea opri caderea de popularitate. Asta explica o motiune de cenzura care e, mai curind, o tentativa de restructurare a guvernului Tariceanu II.
Cu ea, PSD si-ar decupa o felie mai groasa de ministere si o statura gospodareasca de partid omenos, mare furnizor de pensii, ajutoare si alte ascensoare electorale.
Dupa aventura grotesca a suspendarii presedintelui si pactul tacit cu liberalii, e al treilea frison pe care Mircea Geoana se incapatineaza sa il induca intr-un partid derutat de o gripa ce l-a tinut departe de simpatia populara in ultimii doi ani. PSD sufera dinafara si dinauntru.
Dinafara, pentru ca fenomenul Basescu i-a tatuat o mare parte din electorat, iar eforturile disperate prin care Geoana incearca sa faca fitness cu un partid scufundat in sofa nu ating cauza obezitatii. Dinauntru, pentru ca puterea si bogatia fara seaman depozitate in acest partid au rupt structura interna si au creat o retea de centre de putere sigure pe propriul voievodat.
Marea problema a PSD e lipsa de interes pentru o linie de partid, disparitia centrului rational. Asa, ca paravan al acestui dezechilibru persistent, a aparut, in fruntea partidului, solutia de avarie, mereu temporara si tolerata: Mircea Geoana. Nefiind un produs natural al partidului, Mircea Geoana ilustreaza perfect criza PSD, pe care o adinceste prin mijl
