"Cartea este o fereastră pe care o deschizi sau nu către lume." Aşa caracterizează in căteva cuvinte Mircea Diaconu cartea. Primele intălniri ale actorului cu literatura au avut loc la sfărşitul clasei I.Maximă- Cartea citită e avere, in raft e pentru vecini
"Cartea este o fereastră pe care o deschizi sau nu către lume." Aşa caracterizează in căteva cuvinte Mircea Diaconu cartea. Primele intălniri ale actorului cu literatura au avut loc la sfărşitul clasei I.
Jurnalul Naţional: Care a fost prima carte citită?
Mircea Diaconu: "Mesteacănul alb" se numea. O carte foarte mare şi foarte groasă despre partizanii sovietici, insă la vremea aceea citeam numai dialogurile. Totuşi, ca să fiu riguros pănă la capăt, trebuie să amintesc şi de "Aventurile lui Habarnam", un volum pe care am inceput să-l lecturez la sfărşitul clasei I. Eu fac parte dintr-o familie care pur şi simplu devora cărţile. Iar eu eram singurul său reprezentant care incă se codea să pună măna pe o carte. Şi in vara despre care vorbesc, de gura lor am inceput să frunzăresc volumul respectiv. Insă nu aveam chef de lectură, aşa că număram răndurile, după care dădeam pagina. Pănă cănd intr-o zi, unchiul meu, văzănd că am ajuns la jumătatea cărţii, m-a pus să-i povestesc ce citisem. Bineinţeles că am inceput să povestesc ghidăndu-mă după fotografiile din carte, improvizănd. Am fost strălucit, toată familia a răs, insă era clar pentru toţi că eu nu citisem nimic. Şi apropo de improvizaţie, imi aduc aminte de o intămplare petrecută in timpul liceului. La literatură aveam de invăţat "Pseudo-Kinegeticos" de Alexandru Odobescu, iar eu nu citisem cartea. Insă in manual erau două fotografii cu un Bărăgan cu un car şi cu două dropii, şi pe baza lor i-am povestit cu lux de amănunte profesorului. Acesta s-a amuzat copios şi mi-a dat zece, chiar dacă şi-a dat seama că nu citisem un rănd. @N_
