Statele europene sunt departe de o criză a creditelor ipotecare, pentru că aici condiţiile de acordare a împrumuturilor sunt mult mai dure, iar cererea pentru case este încă
Statele europene sunt departe de o criză a creditelor ipotecare, pentru că aici condiţiile de acordare a împrumuturilor sunt mult mai dure, iar cererea pentru case este încă mare
Temerile legate de datoriile foarte mari cumulate de americanii cu un istoric îndoielnic de plată care au contractat credite ipotecare în urmă cu un an au zdruncinat pieţele financiare din întreaga lume, inclusiv cele din Europa. Cu toate acestea, în sectorul imobiliar european nu se resimte niciun efect negativ, spun analiştii.
Piaţa imobiliară europeană se pare că nu este făcută din acelaşi material ca cea americană. Şi asta pentru că aici nu sunt încă suficiente case de vânzare, iar cererea este foarte mare. Astfel că singurul efect negativ pe care criza creditelor ipotecare din SUA l-ar putea avea asupra Europei este înăsprirea condiţiilor de creditare care oricum sunt mult mai dure decât cele de peste ocean.
Dintre pieţele imobiliare europene, cele mai vulnerabile par a fi cea spaniolă şi cea britanică, care sunt deja supraîncălzite. În plus, tipul de împrumuturi ipotecare pe care le acordă ar putea influenţa negativ sectorul. Iar valul de datorii din sectorul creditelor ipotecare din SUA a ridicat unele probleme similare şi în Marea Britanie şi a semănat îndoială asupra cât de mult va mai putea fi susţinută creşterea preţului caselor de aici.
Temerile se rotesc în jurul celor care au optat pentru o dobândă variabilă şi care sunt cei mai expuşi la o creştere a dobânzilor de referinţă. Dar experţii, citaţi de BBC, cred că, în Marea Britanie, condiţiile de creditare sunt mult mai severe decât în SUA, iar piaţa este susţinută de o cerere în creştere, numărul mic de case noi disponibile