Cercetătorii britanici au reuşit să probeze, ştiinţific, că proverbul „nu poţi învăţa cal bătrân în buiestru” este adevărat. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Edinburg au descoperit că anii de „pre-programare” a creierului, dar şi deteriorarea cerebrală ce avansează odată cu vârsta determină dificultăţi la cei de peste 40-50 de ani când vine vorba de manevrat noi obiecte electronice şi, în general, tehnologii noi.
Aşa se explică de ce mare parte dintre părinţi au probleme cu programarea unui DVD recorder sau cu încărcarea de piese Mp3 pe Ipod. De obicei, părinţii de peste 50 de ani nu reuşesc să prindă „secretele” noilor tehnologii nici într-o lună, în timp ce copiii lor îşi dau seama în câteva minute despre cum trebuie să lucreze cu respectivul obiect. La fel de valabil este când vine vorba de folosirea unui televizor „ultimul răcnet”, cu plasmă, sau a unei maşini de ultimă generaţie. Uneori, părinţii îşi roagă copiii şi să îi ajute să scrie un SMS.
Unul dintre teste a constat în faptul că voluntarii trebuia să facă gesturi simple, obişnuite, dar altfel decât procedau până atunci. De pildă, au fost nevoiţi să apuce o cană într-un mod pe care nu l-au utilizat până atunci. Cei de peste 50 de ani aproape că nu s-au descurcat.
Aparent, anumite acţiuni – precum să învârţi un robinet mai degrabă decât să îl tragi sau să îl împingi – se înrădăcinează adânc în creier în decursul timpului. Atunci când este confruntat cu noi dispozitive sau tehnologii, creierul celor de peste 50 de ani încearcă să se adapteze, dar este în mare parte împiedicat de procesul de îmbătrânire şi moarte a celulelor din regiunea cerebrală responsabilă cu învăţarea de procese noi şi cu „rescrierea” informaţiilor vechi, lobul frontal.
„Lobul frontal este cel care controlează abilităţile executive. Totuşi, în timp, se instalează degenerarea fiziologică şi conexiunile di