- Editorial - nr. 162 / 21 August, 2007 In luna august a anului 1940, cu putin timp inainte ca marile puteri europene sa sfartece Romania - si asa imputinata prin pierderea Basarabiei, a partii de nord a Bucovinei, a Durustorului si a Caliacrai -, rapindu-i nordul Ardealului pentru a fi dat Ungariei, prin Diktatul de Viena, din 30 august 1940, la Tipografia "Luceafarul" din Zalau aparea cartea lui Corneliu Coposu: "Ungaria ne cere pamantul…". Ne vom opri asupra ei, acum, cand in curand se vor implini 67 de ani de la aparitia ei, precum si de la actul samavolnic, dictat de interese straine, care au adus atatea suferinte romanilor ardeleni."Povestea zbuciumatului nostru trecut se repeta din nou. Dreptatea romaneasca rasarita din morminte fara numar, dupa o asteptare mai lunga decat vremea insemnata in cronici, este pusa in cumpana noua. Si inca nu s-au amestecat cu pamantul stramosesc, oasele de eroi. N-au crezut, desigur, vitejii care au insemnat cu crucile lor hotarul, ca pofta nesatula va pangari, cu dor pagan de stapanire, rodul atator suferinte (…). Si ungurii ne cer Ardealul! (…). Noi avem hotar statornic. Nu avem pamant de targuit!". Sunt cuvintele de inceput ale cartii amintite, prefigurand acea fila cernita din pagina istoriei neamului, in chenar indoliat asezata de romani, a raptului inadmisibil prin care ne era furat nordul Ardealului, cand Romania era hacuita, si in Est, si in Sud, si in Vest! Azi, cand nemernici hraniti la sanul sovinismului, extremismului si revizionismului unguresc, crescuti cu laptele tradarii in cuibul viperelor, viseaza, aici, in inima de Romanie, autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc, cea de a doua limba oficiala in stat - maghiara, o lege a Statutului minoritatilor - anticonstitutionala, antiromaneasca si antieuropeana, cuvintele "seniorului" sunt demne de luat in seama. Azi, cand la Chichis, intre judetele Covasna si Brasov,