În cadrul proiectului Verde 003, se va ecologiza cursul râului Dorna şi se va reîmpăduri un versant muntos defrişat Proiectul Verde 003, lansat de Asociaţia Tăşuleasa Social în
În cadrul proiectului Verde 003, se va ecologiza cursul râului Dorna şi se va reîmpăduri un versant muntos defrişat
Proiectul Verde 003, lansat de Asociaţia Tăşuleasa Social în parteneriat cu Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta - Academia Caţavencu şi compania Coca-Cola HBC România, are ca obiectiv ecologizarea râului Dorna, pornind de la izvor şi până la vărsarea sa în Dunăre. Râul va fi îngrijit de tineri voluntari din localităţile riverane.
Proiectul va dura trei ani, timp în care voluntarii vor realiza acţiuni ecologice de curăţare a cursului Dornei şi de reîmpădurire a unui versant muntos defrişat din satul Poiana Negri, comuna Dorna Cândrenilor, judeţul Suceava.
Iniţiatorii programului se vor ocupa de educarea voluntarilor în spiritul conservării resurselor naturale. "În cadrul acestui proiect, noi vom înfia Dorna şi vom avem grijă de ea, de unde izvorăşte şi până la vărsare. De-a lungul râului, vom aduna gunoaiele pentru ca Dorna să aibă un curs sănătos şi chiar vom împăduri zonele dacă va fi nevoie. Vom aduce tineri voluntari din şcolile localităţilor riverane, îi vom educa în spirit ecologic şi vom munci împreună pentru ca apele noastre să fie curate", a spus Laura Sgârcitu, specialist Comunicare la Coca-Cola HBC România.
10.000 de puieţi vor fi plantaţi
La lansarea proiectului au participat mai multe personalităţi ale vieţii publice din România, printre care Radu Naum, Cătălin Ştefănescu, Florin Chilian sau Marcel Iureş. Proiectul urmăreşte reducerea efectelor intervenţiei umane în zonele naturale protejate, în special asupra fenomenului defrişărilor necontrolate şi a poluării. În acest scop, în campusul de la Tăşuleasa, din satul Piatra Fântân